realitatea si dincolo de ea

Ion Iliescu: „Un aventurier primitiv, necioplit, bădăran şi brutal, care prin tot ce a făcut până acum a demonstrat că nu are ce să caute în fruntea statului!” „E degradant pentru un stat să aibă un asemenea conducător şi este cazul ca, la viitoarele alegeri prezidenţiale, societatea, cetăţenii să reflecteze bine dacă un astfel de om mai poate rămâne în fruntea ţării!” PDL - „un partid fără identitate, fără fizionomie şi fără verticalitate, trecut peste noapte de la stânga la dreapta, un partid al oportunismului cras, în care nu poţi să ai nici o încredere!”

Ce vesti ne vin dinspre scoala romaneasca? O programa care intoarce pe dos orice ierarhie valorica, derutand si mai tare o generatie firesc debusolata de contextul tampit in care e fortata sa se maturizeze precoce. Elevi care-si bat si isi injura profesorii. Asa-zise dascalite care pozeaza goale pe internet sau se combina cu elevii lor, luandu-le mintile pana ei se arunca in cap. Gestul disperat al copilei de 12 ani care s-a sinucis in Bucuresti zilele astea e un nou strigat in pustiu al unei generatii careia scoala romaneasca de azi nu-i in stare sa-i ofere exact ceea ce inseamna menirea fundamentala a procesului educational: formarea ca om. De formarea profesionala nu mai zic nimic, ca n-are rost sa vorbim vorbe.

Iata unde suntem dupa 18 ani si jumatate de libertate a unora de a fura si de a umili, iar a celorlalti, cei multi, de a indura pana ii lasa puterile. Ce-ati facut, animale bolnave care va perindati la conducerea acestei tari, cu institutia fundamentala a oricarei societati normale? Imbuibatilor, cand puneti capul pe perna, nimic nu misca osanza ce va ascunde nesimtirea pe care ati ridicat-o la rang de virtute suprema a unei societati hartuite permanent de grija zilei de maine si de circul vostru gaunos?

Aici se vede cel mai bine grija voastra pentru noi! Ati dat si dati Romaniei generatii care nu vor altceva decat sa plece vazand cu ochii si sa uite traumele lumii abjecte pe care o patronati! Pana cand, maimutoilor parveniti, fara minte si fara Dumnezeu, vor mai iesi de pe bancile scolii romanesti promotii cautandu-si un loc aiurea pe harta lumii, in timp ce urla in zadar: Viata noastra unde e? Viata noastra ce-ati facut cu ea?

- Mie mi-a venit Eminescu. Nasol de tot. Presimteam c-o sa am ghinion cu vechituri d-astea… Tie?

- Dinescu. M-am scos, ca-i baiat de comitet Ada cica a fost si mai norocoasa, i-a venit un text a‘ lu’ unu’, Musina…

- Cine-i ala, frate?

- Fraiere, era in lista de subiecte, precis e mare scula…

- Aiurea, blegomanilor. Eu am avut ceva din Plesu, tare de tot… Si-am si stiut…

- Pe mine m-au terminat cu Raportu’ ala despre comunism a’ lu’ Tismaneanu, baga-mi-as picioarele in prostiile lu’ Basescu…

- Si mie-mi strica media la Bac cu porcaria aia de Dorin Enciu…

- Cine-i si asta, bai, de unde-i scot astia?

- Zicea ca e de la ziaru’ Gandu‘, fir-ar ele de ziare, mai bine le interzice pe toate…

- Hahaha, ce-ati muscat-o, mie mi-a picat aia cu marturiile orale, cu soparlele din comunism

- Ce soparle orale visezi, ma?

- Fraierica, e chestia aia cu Stela si Arsinel, de ne-am distrat noi cand am imbatat-o pe tocilara aia din a XI-a…

- Aaa, misto, cre‘ c-ai bagat la greu cu Divertis, ca si de ei zicea, nu?

- Pai cum sa nu bag, asa Bac sa tot ai

Nu-i exercitiu de imaginatie. E anticiparea dialogurilor elevilor de-a XII-a, dupa ce vor iesi de la proba orala la Bac, la Limba si literatura romana, din aceasta vara. Pentru ca pe lista de subiecte figureaza texte din Raportul Tismăneanu, Pactul Naţional pentru Educaţie, Ghidul cetăţeanului român în UE sau Raportul Centrului de Sociologie Urbană şi Regionala, precum si din clasicii in viata Musina, Dinescu, Plesu, Dorin Enciu - cotidianul “Gandul” (???!!!) -  sau “marturii orale” despre “soparlele” strecurate in comunism de Stela, Arsinel si Divertis in spectacolele lor. Traiasca si infloreasca mandra scoala romaneasca!

La Târgu Mureş, se bat pentru Primărie actualul edil, Dorin Florea, şi candidatul UDMR, Laszlo Borbely, ministrul lucrărilor publice. Ca să nu încapă municipalitatea pe mâna unui ungur, PDL, PSD şi PRM au decis să-l susţină pe pedelistul Florea, care candidează pentru al treilea mandat. Ca să rupă din voturile coaliţiei româneşti, Borbely avea nevoie de sprijinul unui român cu oarecare notorietate. Şi l-a găsit.

Cine credeţi că a sărit în ajutorul lui Loţi? Nimeni altul decât Mircea Dinescu. Care şi-a lansat, ieri, ediţia în limba maghiară a cărţii “Corigent la cele sfinte” la sediul fundaţiei conduse de Borbely. Prilej cu care şi-a anunţat sprijinul pentru reprezentantul UDMR, pentru care va face campanie electorală. Fireşte, anunţul a fost făcut în binecunoscutul stil, cu trimiteri la cel mai recent editorial al său, intitulat “Dumnezeu e bozgor”, şi la vizita pe care Ion Iliescu i-a făcut-o zilele trecute la conacul de pe malul Dunării.

Dincolo de hazul dinescian, ţinta organizaţiei extremiste pe care o susţine moşierul literat a fost enunţată răspicat de preşedintele Marko Bela: “în cadrul campaniei electorale pentru locale, Uniunea va trebui să îşi exprime clar obiectivele: autonomia Ţinutului Secuiesc şi încă patru ani în guvern”. Dinescu a fost însoţit la Târgu Mureş de soţia sa, Maşa, al cărei tată, Albert Kovacs, provine dintr-o comună din Mureş. Mai multe despre trecutul şi afacerile “poetului portofel”, cum l-a numit CT Popescu, găsiţi aici.

Ce l-a împins pe Dinescu în braţele UDMR: nevasta de la spate, renumita-i ţăcăneală sau gustul banilor (”Rareori am văzut un îndrăgostit de bani mai tandru decât d. Dinescu”, scria CTP)?

PS: Iată şi o mostră de dispută electorală în molcomul stil ardelenesc http://www.newsin.ro/dorin-florea-laszlo-borbely.php?cid=view&nid=4af86c5d-e9cd-4d21-8d29-1f06cfb722ec&hid=video

O ieşire publică descalificantă pentru un şef de stat: atacuri la adresa tuturor contracandidaţilor PDL şi susţinere pe faţă pentru Vasile Blaga: “Sunt şi am fost dintotdeauna în spatele domnului Blaga. Mi-aş dori ca domnul Blaga să câştige Primăria Capitalei”, a declarat, azi, Traian Băsescu, la finalul întâlnirii de la un restaurant cu Blaga, Videanu şi Negoiţă.

Mai are vreun sens să vorbim despre democraţie, europenism şi normalitate într-o ţară al cărei preşedinte îşi permite să se amestece atât de brutal în campania electorală?

Nici n-a apucat bine Băsescu să înfiereze blaturile politice, că ne-am şi pomenit cu scandalul banilor lui Becali din fotbal. Preşedintele şi-a făcut datoria la televizor, i-a urmat voievodul micilor ecrane. Apropo, e campanie electorală? Nu cumva alţii ar fi trebuit să ţină capul de afiş al acestei perioade?

Fireşte că nu e campanie electorală în toată regula: dezbateri anemice, mulţimi atrase în pieţe cu circ, de la spectacole cu pipiţe despuiate, elefantul plimbat de un candidat prin Constanţa şi tinerii puşi să se dezbrace pentru afişele electorale de la Bucureşti, până la propunerea indecentă de pe afişul unei băcăuance – “Încearcă şi cu o femeie”. A trecut jumătate de campanie şi mult aşteptatele proiecte adresate comunităţilor locale întârzie să apară. Cine îşi face speranţe că programele vor lua locul show-ului băltit, pigmentat cu senzaţionalisme de paradă, e un naiv care nu ştie cu cine are de-a face.

S-a vorbit în neştire despre miza alegerilor locale, care vor aduce celor care le vor câştiga o putere fără precedent a gestionării banului public şi, implicit, una politică. Competiţia nu e, însă, nici pe departe la înălţimea mizei. Să fie de vină blatul sau epuizarea unei tagme politice lipsite de substanţă şi de principii?
Dar ce autoritate morală are Băsescu să arate cu degetul? Rocada cu “bolnavul” Stolojan în alegerile din 2004, acuzele de fraudă electorală după primul tur al prezidenţialelor, repede uitate după ce de-al doilea, înţelegerea cu “soluţia imorală” Voiculescu pentru ca PSD să nu poată forma guvernul, numirea pesedistului George Maior în fruntea SRI, bunele relaţii cu echipa lui Geoană, răpirea cu cântec a ziariştilor în Irak, şpriţurile publice cu Becali, care s-a oferit apoi să susţină campania pentru referendum a suspendatului cu un milion de euro, şi, mai recent, suspiciunile unor lideri liberali că numirile miniştrilor Agriculturii, Justiţiei şi Externelor sunt rezultatul unei înţelegeri secrete între Tăriceanu şi Băsescu – iată o scurtă recapitulare a cazurilor ce nu-l recomandă pe locatarul de la Cotroceni să arate cu degetul. Noua sa ieşire împotriva a tot ceea ce mişcă în peisajul politic se înscrie perfect, însă, în aria demonizării întregii clase politice, pe care Traian Băsescu o interpretează în neştire pentru a-şi asigura cel de-al doilea mandat.

Dar, dacă tot suntem în campanie pentru locale, ce blat mai mare poate fi decât desemnarea preşedinţilor de consilii judeţene din primul tur? Cât de reprezentantiv pentru Bihor va fi un Kiss, de pildă, ales de 25% din alegători, cei de etnia sa, în vreme ce electoratul românesc îşi va împărţi voturile? Nu este acesta un blat cu democraţia şi cu cetăţenii, ascuns după lozincăria primenirii clasei politice? Ce fel de înnoire aduce uninominalul la locale, ne-am lămurit văzând personajele între care avem de ales.

Atâta efect concret are toată gălăgia purificatorilor naţionali, specie ilustrată de minune de Traian Băsescu, pe cât va avea isteria declanşată de valiza cu bani trimisă de Gigi Becali pentru a recompensa “U” Cluj dacă reuşea să oprească pe CFR din drumul spre titlul de campioană. Câteva zile, românii s-au întrebat: există promisiunea publică a lui Becali, discuţiile interceptate şi, în final, banii de la masa reprezentantului Stelei şi al lui “U” – aşadar, i se înfundă de data asta lui Jiji, nu-i aşa? Uite că nu-i aşa şi omnipotentul din Pipera defilează gălăgios şi nestingherit în continuare. Cu cenuşa de rigoare turnată în cap la picioarele preşedintelui, pe care a înţeles că nu se face să-l mai atace.

Scandalul de la Cluj va avea tot atâtea urmări cât cel al caltaboşilor lui Remeş. Blatul cu justiţia merge mână în mână cu blatul cu democraţia. Pentru că, la noi, vorba personajului interpretat de Dinică în “Filantropica”, “viaţa e complexă şi are multe aspecte”. Mereu nefavorabile celor mulţi şi perdanţi, mereu în avantajul celor puţini şi înzestraţi cu virtutea supremă a vremii: tupeul. Mai ales cu tupeul de a blătui şi de a striga apoi: hoţii!

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/blatul-ca-normalitate-59158.html

La 22 de ani de la victoria de la Sevilla, Steaua a pierdut campionatul. Dupa 38 de ani, titlul trece Carpatii in Ardeal. Dupa 17 ani, paraseste Bucurestii. Si, pentru prima data in istorie, ajunge la Cluj. Ma bucur pentru asta si pentru reusita lui Andone, un profesionist serios, care merita o asemenea incununare a muncii lui. Pentru ca umilinta Stelei sa fie completa, 5 apropiati ai lui Becali au fost retinuti dupa meciul de la Cluj de DNA, pentru ca aveau asupra lor 1 milion de euro, bani destinati celor de la “U” in cazul in care opreau pe CFR.

Barack Obama se apropie de nominalizarea democrata, dupa ce, ieri, a castigat detasat in Carolina de Nord, cu 57% din voturi fata de 43% pentru Hillary Clinton, care a castigat in schimb alegerile din Indiana la diferenta mica, 51% fata de 49%. Pana la 3 iunie, mai sunt programate alegeri in 6 state mici si medii, care furnizeaza un numar mic de delegati, astfel ca avansul luat de Obama se arata decisiv.

S-a schimbat Tarul la Kremlin. Ramane de vazut ce va fi cand Medvedev va prinde gustul puterii si va dori sa iasa din umbra lui Putin. Pentru ca, pe baza lectiilor istoriei (inclusiv a celor servite de Kremlin), eu asa cred ca se va intampla…

PS: Invatati Imnul Campioanei

Era oglinda cea mai cinstită pe care o aveam. În anii din urmă, fiecare apariţie a sa echivala cu o reflectare nemiloasă a noastră în ochii săi lucizi şi sceptici, iscoditori şi înţelepţi deopotrivă. Pentru că privirea inconfundabilă a lui Octavian Paler îşi trăgea luminile şi umbrele din patimile şi urâciunile noastre.

Ca în fiecare luni, şi-a scris editorialul, l-a trimis la ziar şi l-a corectat. Abia apoi, cu treaba terminată, a murit. Se gândea de multă vreme la moarte şi, oricât de încrâncenat ori ursuz trecea, repeta adesea că iubeşte viaţa. Era conştient că „Moartea nu e un sfârşit. E sfârşitul” şi se explica: „Nu pot depăşi convingerea că unica „împărăţie” e aici, oricât ar fi ea de mizerabilă”. Într-un dialog, nu de mult, se arăta convins că dispariţia sa nu va produce suferinţă decât câtorva: „Voi fi uitat uşor, după un Dumnezeu să-l ierte!”. Apoi, la fel de caustic cu sine însuşi, cum a fost cu lumea întreagă, se întreba: „Dar, la urma urmei, nu e stupid să avem vanităţi inclusiv legate de moarte?”. Dincolo de această seninătate finală, se afla, însă, spaima în faţa trecerii timpului, împotriva căreia nu a avut drept arme decât cărţile şi maşina de scris.

Fiul de ţărani din Făgăraş îşi amintea, ajuns la bătrâneţe, că, la 11 ani, trecuse, într-o singură zi, din secolul al XVII-lea, după rânduielile căruia trăia satul său natal, Lisa, direct în secolul XX: „Am plecat, dimineaţa, dintr-o “lume mitologică” şi am ajuns, seara, într-una stăpânită, exclusiv, de „istorie”. O istorie pe care a trăit-o cu spatele la zid, privind-o critic în ochi. O istorie care, după o viaţă de om, i-a demonstrat că „Infernul nu e deloc o chestiune metafizică, aşa cum susţine Biblia”. O spunea în cunoştinţă de cauză, deoarece Octavian Paler, înainte de orice, a fost un om viu, care a avut puterea să spere în repetate rânduri şi să îndure tot atâtea decepţii. Şi-a disecat fiecare iluzie şi fiecare dezamăgire până la os, nesfiindu-se să se împărtăşească pe sine însuşi celorlalţi, dezgolit de măştile inerente omului şi vieţii. În aceeaşi măsură, introspecţia de o luciditate amară a fost însoţită de o radiografie fără menajamente a lumii în care trăia. Iar vehemenţa tonului îşi avea originile în spulberarea, rând pe rând, a tuturor speranţelor pe care şi le-a făcut în legătură cu societatea românească.

Din acest punct de vedere, aşa cum o arătau comentariile sale scrise şi cele televizate, cu siguranţă a plecat neîmpăcat, văzând ce s-a ales din democraţia, libertatea şi capitalismul visate cândva, după ce se distanţase de regimul comunist. În urma lui, rămâne o societate isterizată de exhibarea fără ruşine a frustrărilor, o societate cu traume încă vii, gata oricând să se scindeze în baricade opuse, o societate bolnavă, care îşi mai închipuie că remediul stă fie în miracole, fie în uitare. În această lume, se impusese ca un reper cu care puteai sau nu să fii de acord, dar de care trebuia să ţii seama.

Înaintea patimilor toxice ale vremii, Octavian Paler a aşezat raţiunea seacă a bunului-simţ. Corului lătrăilor de profesie i-a opus vorba lui cumpănită de intelectual autentic, trecut prin înţelepciunea umanităţii, dar care nu şi-a lepădat o clipă fibra ţărănească. Iar tăcerii laşe a intelectualităţii intimidate de mizeria epocii i-a oferit drept pildă vocea hotărâtă a celui ce refuză să se lase călcat în picioare. A denunţat până în ultima clipă tarele propriului popor şi ale tuturor conducătorilor săi, asumându-şi exemplar condiţia de intelectual în arenă.

„Eu am visat să rămân om şi m-am luptat cât am putut”, scria în „Viaţa pe un peron”. E, poate, singurul vis pe care şi l-a împlinit. Cu siguranţă, însă, cel mai important din câte a avut. De aceea, plecarea lui lasă un gol dureros în vremea aceasta de ofensivă a prostiei şi a mârlăniei fără limite. Ne va lipsi cuvântul său ca un bisturiu nemilos cu cangrenele întinse peste noi.

Singura consolare e că există conştiinţe care depăşesc graniţele vieţii şi ale morţii, prin creaţia lor şi prin amintirea dătătoare de speranţă că, încă, în lumea aceasta, mai poţi să fii om. Octavian Paler este o astfel de conştiinţă. Dumnezeu să-i dea liniştea pe care n-a găsit-o în timpul vieţii şi nouă puterea de a-i duce mai departe neliniştile!

Horia Blidaru

PS: Azi se împlineşte un an fără Octavian Paler. Acest articol a apărut în 9 mai 2007, în ziarul orădean “Crişana”.

Dupa iesirea de azi a ex-piratului impotriva lui Iliescu, Nastase, Curtea Constitutionala, Constitutia tarii, candidatii din campanie, rau, ram, arici etc., rezulta una din doua:

1. Ori cel de-al doilea armean ce i-a marcat existenta lui Basescu a fost mai incompetent decat primul si-a dat iar in clocot tiroida prezidentiala, caz in care se impune de urgenta consultarea unui al treilea neaparat armean, ca sa nu miroasa a discriminare si a inconsecventa, fiindca nu e cazul.

2. Ori administratia prezidentiala a devenit centru de campanie electorala, cu Sebastian Lazaroiu pe post de aducator de vesti rele si Traian Basescu si-a suflecat manecile pentru ca se ingroasa gluma. Iata - via Iosif Buble - o mostra de motiv de panica pedelista: Sorin Oprescu - 31%, Vasile Blaga - 24%, Ludovic Orban - 21%, Cristian Diaconescu - 11%, conform unui sondaj comandat de liberali.

Parerea mea e ca sondajele de campanie, oglinda putintei pedeliste, i-au nenorocit armeanului competent munca…

Luni. Sedinta BPN a PSD:

Cristian Diaconescu: “Dacă mai face vreunul vreo declaraţie din asta, îl atac de o să rămână perplex!”

Marian Vanghelie: Domnu‘ Iliescu îl susţine pe faţă pe Oprescu pentru ca sa faca jocuri in PSD.

Mircea Geoană: Dau circulara cum ca tot social-democratu΄ sa ne sustie candidatu.

Tot luni. Dupa sedinta:

Ion Iliescu: Ar fi fost mai bine dacă Sorin Oprescu ar fi candidat din partea PSD. Despre Diaconescu: “Eu cred că ar fi o greşeală ca să intre în contradicţie cu Oprescu”.

PS - Saptamana trecuta:

Marti. Miron Mitrea: Sper ca Oprescu şi Diaconescu să intre în turul al doilea.

Joi, Ioan Rus: “La Bucureşti îl susţinem pe Cristian Diaconescu, un lider important cu un viitor important, chiar dacă unii şmecheri de Dâmboviţa încă operează împotriva lui”.

Vineri, Victor Ponta: Sorin Oprescu ar putea fi candidatul PSD la preşedinţie. Vanghelie “e atât de filosof, încât nici eu nu îl înţeleg”.

Tot vineri, Adrian Nastase: “Nu poti sa mergi cu o trasura cu doi cai, în care unul este pe atelaj si altul pe lânga si trag fiecare în alte directii”

Tot vineri, Titus Corlatean: “Daca exista persoane in partid care vor sa faca, la nivel individual, campanie pentru un candidat independent, eu le sugerez sa ia o pauza de la calitatea de membru de partid”.

Ce va fi pana la sfarsitul acestei saptamani?

Dar saptamana viitoare?

Dar… pana cand?

Liberalii-s duşi cu pluta. Mai întâi şi-au dezbrăcat tineretul de la sectorul 5 şi l-au tras în poză să sparie prostimea. Apoi, catindatul la primăria Constanţei a năvălit cu elefantul după el într-o piaţă în care-l aştepta mulţime de popor, cu preşedintele Camerei, domnisoru’ Olteanu, în frunte. Elefant în toată regula, cu trompă şi-alea-alea în dotare, după cum scrie la cartea lor tehnică. Adus, ţineţi-vă bine, taman de la Circul din Budapesta. La ce i-a trebuit nefericitului ditamai elefantu’? Cică aşa-i zic lui adversarii politici: elefantu’. Şi-atunci, inspirat, omu’ a tocmit pachidermul şi-a zbierat la alegători: elefanţii mănâncă Mazăre! Adânc de tot…

Faptul ăsta poate avea 2 urmări după mintea mea: 1. Radu Mazăre îi spune lu’ Manea (liberalului pe nume, adică): Du-te şi plimbă elefantu’!, îmbogăţind astfel folclorul urban; 2. În baza puterii exemplului, Vasile Blaga se ia la plimbare prin Bucureşti cu buldogu’ de laţ, iar Cristi Diaconescu nu se mai desparte-n veci de iepuraşul lui.

Dar n-ar fi nimic original în asta. Având în vedere că, pe alocuri, primarii s-au bulucit spre biserici ca să cuvinte oamenilor taman de Paşti (după cum ne arată tov. Chinezu) şi că poporenii s-au revoltat în contra mesajului electoral, trebuie găsită modalitatea optimă de a le lua piuitul. Aţi ghicit, un elefant în biserică rezolvă problema! Precis audienţa stă smirnă!

Ca să fie completă consilierea gratuită: contractaţi, pentru după slujba cu elefantu’, una bucată Florin Salam. Promoţie de primăvară electorală: vine la pachet cu Paula Seling. Şi cu cântecul, şi cu reclama aferentă pe blogul ei. După cântarea cu maneliştii de la Sala Palatului, mimoza povesteşte pe blog cum i-au dat lacrimile şi cum i s-a făcut pielea de găină la ce primire i-au făcut cocalarii. “Aveam mari emotii si un stres cumplit ce-mi măcinau stomacul”, începe artista, prevestind un patetism greţos: “Cine suntem noi să presupunem că cei care ascultă un alt gen muzical, sunt ignoranţi? Cine suntem noi să presupunem că Dumnezeu ar proceda ca şi noi? Mi-a venit să urlu!”. Dar n-a urlat. A făcut, eroic, nişte… “floricele” (??) şi “am simţit cum mi se face pielea de găină: oamenii aceia au început să aplaude frenetic. Ei au înţeles!”.

Mie, unul, mi-a ajuns, dacă aveţi chef citiţi voi mai departe cum s-a sfârşit această “luptă cu o lume, cu lumea mea”. Toată dulcegăria asta vine după ce ne înfierează pe cei ce ne cramponăm în prejudecăţi şi discriminare şi nu apreciem că ‘mneaei trage o „punte între două lumi”, cântând gratis pentru ca… Jambon să-şi facă o academie de muzică. După cântarea cu pricina, Paula Seling s-a dus să cânte în deschiderea concertului Boney M de la Sibiu. Astea da complexitate şi consecvenţă. Trageţi voi morala. Eu am simţit un gust amar, cam ca la vederea Laviniei Miloşovici dansând goală pentru japonezi.

Ziua Muncii a fost jalonată, în acest an, de două înfrângeri grele suferite de stânga europeană. Aceasta, în pofida timidului reviriment al socialiştilor pe continent, graţie victoriilor, în primele luni ale anului, din alegerile locale din două landuri germane şi din Franţa, precum şi în parlamentarele din Spania.

Mai întâi, în ajunul tradiţionalei sărbători roşii, a fost anunţată căderea Romei. Şi nu oricum, ci în mâinile unui naţionalist care nu-şi dezminte tinereţea neofascistă. După victoria coaliţiei conduse de Berlusconi în legislativele de la mijlocul lui aprilie, PDL (Il Popolo della Libertà) şi-a trecut în cont şi Primăria romană – fief al stângii de 15 ani încoace. Inclusiv cu sprijinul scursurilor plecate de la Pontul Euxin să bage-n sperieţi Cetatea Eternă, de vreme ce dreapta a câştigat exploatând sensibila temă a imigraţiei şi infracţionalităţii.

Gianni Alemanno, în vârstă de 50 de ani, a câştigat alegerile din Roma cu 53,65% din voturi, după ce în primul tur contracandidatul său, Francesco Rutelli – ministru al Culturii în exerciţiu şi fost primar al Romei între 1993 şi 2001 – avea un avans de circa cinci procente. Dar cine este acest Alemanno? De tânăr, a militat în partidul neofascist Mişcarea Socială Italiană, fiind arestat în 1982 pentru că a lansat un cockteil Molotov împotriva ambasadei URSS la Roma şi a ispăşit opt luni de închisoare. În 1994, a fost ales deputat din partea Alianţei Naţionale – formaţiunea lui Gianfranco Fini, pe care îl secondează din 2004 la conducerea partidului. Din 2001 până în 2006 a fost ministru al Agriculturii în cabinetul Berlusconi. A candidat şi în 2006 la primăria Romei, dar a obţinut doar 37% din voturi în confruntarea cu Walter Veltroni, liderul din acest an al principalei grupări de stânga. Unul din simbolurile sale preferate este crucea celtică, folosită de-a lungul vremii de numeroase grupări de extremă dreapta din întreaga lume: “Crucea celtică pe care o port este un simbol religios binecuvântat la Sfântul Mormânt”, s-a justificat noul primar al Romei într-un interviu.

Nici laburiştii britanici nu stau deloc bine, după alegerile locale organizate tocmai de 1 Mai. Primul test electoral după ce fadul Gordon Brown i-a succedat, în vara anului trecut, lui Tony Blair a fost un dezastru în toată regula, confirmând lipsa de popularitate a noului premier şi prefigurând potenţiala victorie a conservatorilor în alegerile parlamentare din 2010.

“Ken cel Roşu”, primarul din ultimii opt ani al capitalei britanice, a fost nevoit să-i cedeze locul “bufonului Boris”. Laburistul Ken Livingstone, care îşi trage porecla din simpatiile marxiste şi din prietenia cu liderul venezuelean Hugo Chavez, a obţinut primul din cele două mandate în 2000, când a candidat ca independent, în urma unor neînţelegeri cu colegii de partid. Aviz, aşadar, celor ce se grăbesc să cânte prohodul candidaturii lui Sorin Oprescu: se poate şi la case mai mari!

Rivalul său, parlamentarul conservator Boris Johnson, celebru mai degrabă pentru aerul său rebel şi replicile savuroase decât pentru acţiunile politice, este, la cei 43 de ani ai lui, marea surpriză a acestor alegeri. Fost jurnalist, el a fost anchetat pentru furt, după ce a “recuperat” din gunoi cutia de trabucuri a ex-ministrului de externe irakian, Tarik Aziz. Johnson, care a fost exclus din cabinetul din umbră al propriului partid din cauza unei aventuri amoroase, s-a remarcat prin afirmaţii precum aceea despre căsătoriile între homosexuali - “dacă ar fi OK, atunci nu văd nici un motiv pentru care să nu se înfăptuiască uniuni şi între trei bărbaţi, nu doar doi, ba chiar şi între trei bărbaţi şi un câine” – sau prin declaraţii ca aceasta făcută în campania electorală din 2004: “Dacă votaţi Partidul Conservator, soţia dvs va avea sâni mai mari şi aveţi mai multe şanse să deveniţi proprietarul unui BMW M3”.

Şi totuşi a câştigat acum, pecetluind o victorie categorică a conservatorilor, care au obţinut 44% din sufragii, cu 20% mai mult decât laburiştii, aceştia fiind depăşiţi şi de liberal-democraţi. Este cea mai gravă înfrângere electorală din ultimii 40 de ani a laburiştilor şi cea mai bună performanţă a conservatorilor la alegerile locale din 1992 încoace.

Când un neofascist câştigă primăria Romei şi un clovn pe aceea a Londrei, înseamnă că e ceva putred în stânga europeană.  Care, să nu uităm, a pierdut anul trecut toate cele opt alegeri parlamentare organizate în ţări ale UE.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/stanga-a-jelit-de-1-mai-58873.html

Paşte Fericit, cu lumină în suflet şi bucurii!

Aşa şi-a anunţat Sorin Oprescu victoria asupra celor care au încercat să-l împiedice, exploatând chichiţe legislative, să intre în cursa pentru Bucureşti. “Doua elemente i-au dat câştig de cauză senatorului independent: aproximarea numărului cetăţenilor cu drept de vot din Capitală şi eroarea BEM care initial a acceptat candidatura, iar apoi a respins-o”, potrivit ziarului “Gândul“.

Reacţiile politicienilor au fost pozitive, cu o singură excepţie: Cristian Diaconescu, a cărui reacţie în direct, la aflarea veştii că doctorul poate candida, a fost penibilă, imatură şi dezamăgitoare pentru un om politic ce se vrea primar de Capitală, şi încă unul cu pregătire juridică: “voi convoca Biroul Permanent al PSD să vedem dacă are rost să mai participăm sau nu la alegeri. Trebuie văzut de ce instituţiile statului au dat o hotărâre într-un fel şi apoi s-a schimbat la 180 de grade”. Faza asta “dacă joacă şi Sorin, eu îmi iau mingea şi plec” mi-a amintit de episodul, trecut sub uitare, al ameninţării cu demisia din funcţia de vice al PSD dacă nevastă-sa, fostă directoare la Eximbank, va mai fi deranjată cu verificări ale unei posibile implicări într-un scandal de corupţie.

În comparaţie cu acest tremur laş şi meschin, iată ce-au zis cei ce n-au fost niciodată colegi de partid cu Oprescu: Boc - “Am respectat întotdeauna deciziile instanţei. Aceste decizii se respectă fără comentarii indiferent despre cine este vorba”; Bogdan Olteanu - “Acum Sorin Oprescu are şansa pe care şi-a dorit-o, iar bucureştenii pot alege liber”; L. Orban - “Mă bucur că s-a luat această decizie şi că Sorin Oprescu este candidat pentru Primăria Capitalei”.