Iubire dincolo de moarte
Filosoful francez André Gorz, in varsta de 84 de ani, si sotia sa, Dorine, 83 de ani, s-au sinucis, luni. Ea suferea, de mai multi ani, de o boala incurabila, care se inrautatise considerabil in ultimele zile. “Ne-ar placea ca nici unul din noi sa nu-i supravietuiasca celuilalt. Ne-am spus ca, daca prin absurd, vom avea sansa unei alte vieti, sa pasim in aceasta impreuna”, scria el, in ultima sa carte, aparuta anul trecut. http://ziua.net/display.php?data=2007-09-26&id=227124
Seamana cu povestea lui Stefan Augustin Doinas si-a lui Irinel Liciu. Ea, la 74 de ani, a luat o supradoza de somnifere dupa moartea sotului ei, poetul Stefan Augustin Doinas, 80 de ani. Fosta prim solista a Baletului Operei Romane a lasat in urma un bilet in care scria ca nu mai putea trai fara el. http://old.jurnalul.ro/articol.php?id=6124
Cat de intens si de… sanatos poate fi sentimentul care sa te faca sa mori, pentru ca nu mai poti trai fara celalalt?
34 comentarii »
Lasă un răspuns
-
Comentarii recente
La anii aia nu-i de mirare ca s-au dus impreuna…pai la ce sa mai traiasca? Sa-l vad eu pe-ala mai tanar care-si ia viata din dragoste si-si refuza anii ce-i mai are… Cand nu mai ai mare lucru de pierdut, normal ca renunti usor.
asta-i tema cauzata de astenia de toamna, nu? simteam io ca nu-i ceva-n regula, c-ai lasat-o moale cu politica de vreo saptamana
io atata am de zis: sa s-agate daca le pica bine, sa s-agate si sa-i planga muierile la stirile de seara si sa sara toti cu gura la otv sa-si dea cu parerea: o murit de mana lui sau de mana vecinului? aci-i dilema… no, las ca mere lazarus cu diaconescu la paris sa va lamureasca cu frantujii aia 2…
E romantic, trebuie sa recunosti.
Sunteti niste insensibili care nu pot simti si nici intelege iubirea adevarata, mai puternica decat viata si moartea si toate legile firii la un loc!!! Stiti voi cum e sa simti ca nu poti trai fara celalalt?..
Mi-am amintit juramantul lui Maitreyi si l-am gasit: “Ma leg de tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui mie. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea si tot raul; daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pamant, tu nu ma minti, maica mea.”
@ Frida
tu stii?!
just wondering…
Dragele mele doamne, e romantic, e tragic! Va emotioneaza. Strigati patimas ca barbatii sunt niste insensibili. Intr-adevar, cata indrazneala!
Dar haideti sa vedem, cate “Margarete” cunoasteti voi, cate femei mai exista in lumea noastra, capabile sa faca ceea ce au facut acestea doua – Dorine Gorz si Irinel Liciu? Care dintre voi v-ati sacrifica cariera, faima, recunoasterea sociala, ca sa fiti o viata umbra fidela si generoasa a unui barbat genial? Sa traiti pentru iubirea fata de el, sa va simtiti implinite prin succesele lui, sa ii fiti sprijin si muza, dar sa treceti prin lume discret, neobservate.
Capable ou pas capable?
sunt niste comentarii p-aci care imi suna rau de tot a “de 3 x femeie”…da’ cum is insensibil si nu pot pricepe profunzimile astea despre care se face vorbire p-aici, va las si ma duc sa beau o bere. rece!
Horia are dreptate ca iubirea si sacrificiul vietii in numele iubirii au ceva maret, indiferent de varsta. Pe noi, care suntem alte generatii decat Doinas si Irinel Liciu, ne-a marcat cinismul epocii in care ne purtam iubirile noastre multiple si scurte, egoismele noastre perpetui si, mai ales, uriasa noastra indiferenta la povestile astea cu sacrificiul, iubirea, etc, etc.
Parerea mea? Sunt de acord cu Faust si Maria Barbu.
Pai atunci trebuie ori nu trebuie legalizata eutanasia?
Hopa si eutanasiatorul – asa se cheama?:-) Lume, lume, soro lume, uita-te si nu te infricosa de aratare pt ca tot satul romanesc a gasit solutia la o problema spinoasa. Si cum crezi oactavianblaga ca ar fi mai bine sa ne eutanasiem? Poate uitandu-ne la poza ta decupata din capra cu trei iezi, care l-a eutanasiat pe lup?:-)
pentru Vanea: ma iarta ca ma lasa rece comentariul dumitale rautacios. Sunt prea subtire ca sa raspund la mizeriile dumitale. Pe de alta parte, din scurta mea propozitie nu ai inteles nimic. Avea, si ea, o referinta prea subtire, nu numai pentru dumneata. Si e evident ca nu stii povestea acelei capre, unde aratarea mea nu apare. Sunt “decupat” din alta poveste care, de asemenea, sunt convins ca iti este straina. Salutare.
@Faust: Eu cunosc si astfel de femei,capabile sa traiasca in umbra, sa-si sacrifice tot: cariera, faima si recunoasterea sociala pentru a-si sprijini barbatul iubit,a-l incuraja, a-l ajuta sa viseze, a-i fi muza…din pacate insa acei barbati nu au fost capabili sa vada acel sacrificiu si sa admire femeia de langa ei pentru asta, sa o ocroteasca, sa o iubeasca, sa-i fie fideli si loiali…de multe ori pentru putinul pe care-l dai primesti atat de mult…cu toate astea unii nu pot oferi nici macar acel putin…
Povestea celor doi si alele asemanatoare, in ciuda acestei arome romantice, ma intristeaza pentru ca ma face sa ma gandesc la cat de singuri si tristi erau acei oameni incat au uitat de faptul ca acolo sus exista totusi D-zeu. Ma intristeaza si faptul ca poate n-au avut langa ei pe nimeni care sa le aminteasca. Pana la urma viata este un dar sacru si trebuie acceptata cu bune si rele, cu fericiri si suferinte pana la capat…Am cunoscut oameni care s-au iubit toata viata, au imbatranit impreuna, au trecut prin suferinta pierderii celui drag si prin chinul singuratatii. S-au rugat pentru sufletul celui iubit si la scurta vreme s-au stins si ei…poate de dor, poate de tristete…Dar au avut taria, curajul sa-si duca crucea pana la capat.Pana la urma D-zeu ne da si viata si dragostea si pe cel de langa noi…iar sinuciderea, asa cum o stie orice crestin, inseamna moartea sufletului,care face imposibila regasirea sufletelor si a iubirii lor in viata de dincolo.
Pacat ca lumea uita lucrurile astea si ma rog ca D-zeu sa-i ierte pe cei care au facut acest gest si sa-i inteleaga…si sa ne dea intelepciunea sa ne iubim frumos
pentru anonim: parca Gorz/Bosquiat/Horst era evreu, nu crestin practicant, nu?
unui anonim
Partial de acord. Dar! Trebuie sa protestez (acum, sper ca nu imi urc toate feministele in cap, care sa imi strige ca sunt un nemernic misogin
) impotriva acestui mod specific feminin de a pune problema: ti-am facut si ti-am dres, toata viata am fost alaturi de tine, te-am sustinut etc. etc., iar tu nu mi-ai oferit niciodata un zambet sau o floare. Asta e ca un fel de targ cinstit: iti ofer, imi oferi.
Exista intr-adevar femei care toata viata cara plase, cresc copii, punand familia pe primul plan si renuntand la a face o cariera deosebita, la a-si implini dorintele proprii, in timp ce el e ocupat sa se specializeze, e plecat in delegatii, este promovat, iar ei nu ii spune nici macar un saru’ mana pentru masa. Asta e altceva. Asta tine de oarece cultura, educatie si bun-simt.
Eu vorbesc despre generozitate si altruism. Despre acele femei care iubesc fara sa ceara nimic in schimb. Pentru ca sentimentul lor e atat de complex si de complet si le aduce atata liniste interioara, incat nu ramane nici un gol. Renuntarea la propria glorie nu are nici o urma de jertfa sau de tristete. Geniile sunt dificil de iubit. E nevoie de curaj si tarie. De aceea, astfel de femei mi se par de admirat. De admirat, nu de compatimit.
nu cred ca Dumnezeu asteapta de la noi jertfe supreme sau sa ducem cruci imense. nu cred ca asta ne face mai buni crestini. am avut pe cineva foarte apropiat, care s-a sinucis. am incercat sa inteleg de ce. si n-am reusit. dar n-am simtit niciodata ca ar trebui sa ii iert acest gest. a fost viata lui, decizia lui. cred ca Dumnezeu e intelegator si bland. cred ca asteapta de la noi sa fim buni si curati. sa iubim. sa traim in armonie. legile care decreteaza ce e rau si ce e bine, care acuza si pedepsesc, care creeaza bariere si prejudecati le facem noi.
frida, e adorabil faptul ca ai citat din maitreyi, ca sa contracarezi micile cinisme care mai inviorau apatia unor domni, dar nu cred ca maitreyi are vreo legatura cu povestea asta. la 18 ani, romanul acesta mi se parea teribil de romantic si tulburator. acum (si n-am o suta de ani), ma face sa zambesc. pentru ca juramintele alea au fost atat de pasionale, dar atat de efemere. la trei ani dupa povestea aceasta indiana, eliade avea o relatie cu sorana topa, o femeie interesanta si exasperanta in acelasi timp, o actrita celebra in epoca, atrasa de doctrine religioase indiene, insetata de absoluturi si dorind sa atinga cele mai inalte culmi ale spiritului. si totusi, in timp ce relatia lor era mai inflacarata, el scrie un pamflet impotriva femeilor superioare si declara ca prefera sa caute femeia scufundata in mlastina de toate zilele a feminitatii. pe care o si gaseste curand dupa aceea.
avem o obsesie a marilor iubiri. care se termina tragic. sau in orice caz nu dureaza.
eu cred ca adevaratele iubiri sunt validate in timp. sunt cele, care se reinventeaza mereu si mereu, care se adancesc pe masura ce ei doi se descopera pe sine si unul pe celalalt. bucuria de a fi impreuna… tacerile care nu sunt apasatoare…pasiunea care devine prietenie si nesfarsita tandrete si din nou iubire, de alt fel, dar tot atat de puternica ca si cea a tineretii…o viata impreuna. “Niciodata, nici in cele mai grele clipe care ne asteapta sa nu ne spunem vreun cuvant care sa nu fie patruns de dragoste” (asta a spus-o un cineast rus candva).
nu cred ca noi reusim sa intelegem cum e sa nu poti infrunta singuratatea, dupa o viata intreaga impreuna, noi, care suntem din ce in ce mai singuri, straini fata de noi si de ceilalti.
mai femeilor prea le stiti voi pe toate. in loc sa postati niste retete de prajituri, ca pun pariu ca nu stiti cum se face un cremes sau o placinta cu cartofi, voua va arde de discutii de pension. vorba lui johny raducanu despre muzica lui julio iglesias, “e pentru gagici neregulate”.
@ raspopitu
)))) o fi bine, o fi rau?!
sunt de acord cu johnny raducanu.
dar nu fii rautacios.
si sa stii ca femeile s-au “emantzipat” al naibii. nu mai fac schimb de retete de prajituri, isi recomanda supermarketuri, patiserii…
@Faust…Nu sunt de acord cu modul in care ai sintetizat tu ceea ce am spus eu de fapt, nu cred ca ai inteles de fapt…Oricum eu cred ca in povestile despre care am vorbit, in aceste cupluri care au rezistat si s-au iubit atatia ani…intr-adevar a fost vorba despre genii, oameni mai greu de inteles, dar cred ca au fost oameni deosebiti care au stiut la randul lor sa intertina flacara iubirii.O dragoste oricat de mare ar fi, daca nu e alimentata, in timp paleste, nu e deplina…fara sa fie vorba de un targ intre ce dai si ce primesti…iar daca geniul de langa se transforma in abuzator, nu stiu cat mai e vorba de dragoste sau de dependenta.
…cati barbati ar fi capabil de un asemenea sacrificiu? sa-si sustina femeia de langa, sa ramana in umbra, sa-i fie alaturi, sa-i fie muza, sa raman la bine si la greu…cati barbati raman in corabie la cele mai mari si cumplite greutati in viata, si cati aleg sa ramana singuri dupa ce partenera lor pleaca din aceasta lume…eu am vazut extrem de putini…
In acelasi timp am si eu o curiozitate
@Maria…eu cred ca asta e un fel convenabil de a vedea credinta…
Imi pare rau pentru acel prieten…D-zeu sa-l odihneasca. Tu nici nu aveai de ce sa-l ierti, decat daca cumva prin gestul lui te-a ranit sau ti-a facut rau. Nu vreau sa-i judec pe oamenii care recurg la aceste gesturi, doar ca nu mi se pare romantic…ci trist, nu mi se pare un act de curaj, ci de slabiciune. Sunt de acord cu tine, ca D-zeu e bun, bland, iertator si ca asteapta de la noi sa iubim, sa fim buni, curati…dar raul si pacatul chiar exista, nu sunt pure inventii, la fel cum exista raiul si iadul, chiar daca nu stim cum arata…si D-zeu asteapta de la noi sa ne ducem crucea pe care o avem fiecare cu credinta si speranta…iar viata ramane, oricum ai vedea-o, un dar sacru…
@raspopitu: Daca tot ti-e pofta de ceva bun, eu iti propun o reteta de ciocolata de casa …mmm…(stiu face si cremes, iar bunica m-a invatat sa fac si placinta cu cartofi, sa mai amintesc ca am in bucatarie o delicioasa rulada cu mere si scortisoara facuta ieri de mine?)…pe care te-as invita cu placere sa le gusti cand vei renunta la misoginismul inutil si la de om s atitudinea de om superior care le stie pe toate asa bine:-)…bun…acum am dreptul la un pic de “discutie de pension” despre iubire si viata?
Ciocolata de casa –
Timp de preparare:
40 min (complexitate medie)
Ingrediente
150 gr. unt, 250 gr. lapte praf, 100 gr. cacao, 500 gr. zahar, 0,150 l apa, unt pentru tava; vanilie, alune (fascultativ)
Nu suntem identici, ci mai degraba complementari. Iubim si ne exprimam diferit. Sentimentele noastre sunt in emulatie mutuala si totusi, nici unul nu e mai tare. Toata lumea e tare daca “e” cu adevarat.
Dar sacrificiul mi se pare cea mai proasta idee intr-o relatie. Naste frustari, nefericiri si resentimente. Prin urmare, e inutil.
Nu tot ce e critic la adresa unei femei sau chiar a femeilor e neaparat misogin. Misoginismul e in buna parte provocat de femei pentru a se putea victimiza. La fel cum se victimizeaza minoritatile sexuale, etnice, religioase, intr-n cuvant minoritatile patologice la fel si femeile au tendinta de a se plange mereu de tot soiul de probleme mai mult sau mai putin reale. Politizarea relatiilor intre sexe, e o chestie americana, menita sa aduca bani unor escroci care profita de ambiguitatea democratiei.
Raspopitule, frige, arde?
Ma refer, desigur, la ignoranta-ca sa nu ii spun neaos prostie.
Ce anume ar fi patologic, in viziunea dumitale, in viata unei fiinte umane care s-a nascut din parinti care nu fac parte dintr-o majoritate etnica sau religioasa? Discutia despre dreptul de a alege, despre dragoste sau dorinta care nu tin cont de amanunte precum genul o las la o parte, mai ai de urcat cateva nivele pana la ea. Deocamdata raspunde linistit intrebarii simple: ce caracterizeaza ca patologica apartenenta la o minoritate religioasa sau etnica?
Revenind la tema, dupa ce m-am racorit putin, nervii intinsi la maximum de aberatiile unui neispravit, voi fi cat se poate de scurt: nu vad nimic de laudat in sinucidere. In nici una. Indiferent de circumstante.
Viata e un lucru pe care omul (deocamdata) nu-l poate darui. Ca atare, a lua o viata e un gest ireparabil. Indiferent a cui ar fi acea viata. Invatatura crestina (ca si cea Talmudica, Tavi draga, apropo de comentariul tau legat de apartenenta religioasa a unuia din subiectii povestilor in cauza) condamna cu cea mai severa asprime un asemenea gest. In cazul in care viata luata apartine chiar celui care comite gestul, asprimea condamnarii este si mai severa. Dincolo de comiterea unei fapte ireparabile, sinuciderea inseamna si refuzul celui mai important dar pe care l-a facut Dumnezeu fapturii din lut ce-i poarta chipul. Si nu e de caderea Omului sa judece daca acest dar e pe placul sau si nici sa fuga in felul asta de incercarile la care Creatorul sau a hotarat sa il supuna.
Inchei aici, cu toate ca as mai fi avut pofta sa scriu, tema fiind cat se poate de generoasa.
Horia, cand scrii urmatoarea bucata despre PSD, sa se mai linisteasca publicul emotionat din cale afara?
T.
Sinuciderea, indiferent de motiv, e dovada unei necredinte flagrante. Iei ceva ce nu-ti apartine – viata! Indiferent din ce punct de vedere ai privi – crestin sau de alta culoare – daca admiti ce nu ti-ai dat viata de unul singur sau ca nu ai aparut din intamplare – atunci suicidul e cea mai cumplita forma de hotie: furi de la Dumnezeu! Daca te omori din dragoste pentru un alt om, inseamna ca acel om a fost de fapt dumnezeul vietii tale. Iti recomand un alt fel de dragoste: dragostea de Dumnezeu. El sa fie stapanul vietii tale si iti va darui vesnicia Lui. Sinuciderea, din punct de vedere religios e un nonsens. Nu poti fura de la cineva care iti pastreaza o comoara pe care nu ti-o va refuza niciodata, fiindca pentru ea te-a intocmit.
Multumesc pentru traducerea romano-romana, ionatan, dragule! Cred ca minimal inteligentii intelesesera mesajul si fara ea. Cat despre ceilalti, foarte probabil nu prea calca pe aici.
Oricum, un efort laudabil, probabil ramas in reflex de pe vremea cand o profesoara haina si ingusta la minte de limba romana te punea sa inveti pe din afara comentarii, pentru ca la teza sa iti ceara sa te exprimi “cu cuvintele tale”. Iti respect trauma dar respecta-mi si tu drepturile de autor, draga amice!
T.
Minoritatile patologice erau in opinia mea cele sexuale, probabil ca n-am mai specificat acest lucru si a reiesit astfel. Minoritatile etnice si religioase au si ele patologia lor si anume boala de a dezbina majoritatea, dar dumneata care ai limbajul de lemn al propagandistilor democrati, noii politruci cu alte cuvinte, habar nu ai de toate acestea. Asa cum mai demult unii absolveau stefan gheorghiu si deveneau intelectuali aparand o ideologie si astazi exista scoli de studii politice, care pregatesc tot felul de mameluci, paraziti ai finantarilor de afara.Tot discursul despre drepturile omului, libertati si ce mai vrei e o mare farsa si o mare sarlatanie, ele sunt incalcate sistematic si temenic in primul rand de catre cei care le papagalicesc toata ziua. Democratia e inventata de niste cinici pt ca ea nu poate exista in contextul naturii umane guvernate de acel homo homini lupus, iar cel cu bata mai lunga isi poate lua mai multe libertati.
T: dragul meu, comentariul meu viza un comentariu anterior, care il judeca pe incriminatul sinucigas din perspectiva strict crestina. Deci “lectia” pe care mi-o dai, desi punctuala si adevarata, este neavenita. Ii sugeream doar antecomentatorului cum ca nu totul se rezuma la perspectiva crestina asupra lucrurilor. Oricum, un semn al intrebarii si o dubitatie strecurate in scurtul meu comentariu ma scuteste sa raspund unei “sugestii” pe care o percep printre randurile dumitale. Iti multumesc si iti apreciez finetea comentariului, cu toate ca nu subscriu cu o semnatura groasa ideilor pe care le contine.
Meditez – sau poate sunt intr-o pauza de gandire? – daca unii dintre cei care se pronunta atat de vehement in aceste comentarii pe marginea sinuciderii ar face-o la fel cand ar fi vorba de intreruperile de sarcina. Pentru ca citesc o statistica si constat ca avorturile in Romania postdecembrista sunt aproape in numar egal cu populatia Romaniei de azi. Nu gasesc statistici despre sinucideri. Dar, draga T, nu inteleg de ce “In cazul in care viata luata apartine chiar celui care comite gestul, asprimea condamnarii este si mai severa”. De este condamnarea ta mai severa in cazul comiterii unei sinucideri decat in cazul comiterii unei crime? Sau a unui avort (dupa unii, acelasi lucru). Tema este, intr-adevar, foarte generoasa. Iar cel care a deschis-o a dat bir cu fugitii
@T: rog corecteaza acordul gresit din penultima mea fraza de la comentariul 31: “un semn al intrebarii si o dubitatie… ma scutesc”. Multumesc. De asemenea, in comentariul nr. 32, prop. 2, scriu cum ca “avorturile in Romania…”; te rog citeste: numarul total al avorturilor in Romania in perioada ian. 1990 – aug. 2007 este aproape egal cu… Suna mai… romaneste. Din nou multumesc. Promit sa fiu mai atent la eventualele postari ulterioare. Prea multe fronturi de lucru, stii dumitale…
numai cine a trait o mare-mare iubire pe care a pierdut-o, poate sa inteleaga!
restul sunt vorbe in vant!