Jertfa inocenţilor

    Îşi curmă viaţa odraslele românilor plecaţi la muncă în străinătate. Tot mai des, ştirea despre un alt copil care s-a spânzurat de dorul părinţilor trece pe lângă noi, mânată de forţa banalizatoare a televiziunii. Apoi, nebunia vremurilor aşterne tăcerea peste durerile înăbuşite ale tot mai multora dintre cei împinşi de disperare peste graniţe.            

    Deopotrivă victime şi beneficiari ai globalizării, românii duşi să-şi învingă, departe de casă, destinul de sacrificaţi lasă în urmă familii trunchiate abrupt, pe care le uneşte mai ales speranţa într-un viitor mai bun. Cei plecaţi visează la ziua în care, după perioada de muncă grea, când singura lor grijă a fost să pună ban peste ban, se vor întoarce pentru a duce un trai mai demn lângă ai lor. Cei rămaşi, priviţi adeseori cu invidie de cei care nu au norocul sprijinului de afară, îşi socotesc viaţa în lunile sau anii rămaşi până la întoarcerea rudelor acasă. Culme a ironiei sorţii, nu clachează cei care şi-au luat inima în dinţi pentru a se rupe din sărăcia de acasă. Din contră, îşi asumă şi îndură condiţia de argaţi ai străinătăţii, până când peste ei cade, cu absurdul fulgerului, vestea că fiii lor n-au mai putut suporta chinurile dorului.            

     Ce resorturi se pun în mişcare în sufletele micuţilor privaţi de copilăria lângă părinţii lor? Ce simte tatăl care se întoarce acasă nu cu banii de întreţinere ori de casă nouă, nu cu haine la modă ori calculatoare ultima versiune, ci cu banii pentru înmormântarea copilului în buzunar? Întrebări chinuitoare, fără sens şi fără răspuns. Adevărul e undeva, departe, dincolo de noi şi de condiţia noastră de cerşetori la porţile normalităţii. Iar dreptatea rămâne şi ea o Fata Morgana în ţara oamenilor terorizaţi că vin peste ei, încă o dată, zorii de zi, cu toată năpasta lor.           

     Sufocaţi de frustrări fără soluţie, românii se târăsc jinduind la spectacolul grobian al celor care au adulmecat din timp calea spre o altfel de viaţă. O societate împărţită în şmecheri şi fraieri se cere în Europa. Indiferent de verdictul gazdelor, aici adastă, însă, adierea dulceag-greţoasă a sfârşitului implacabil. Doar pseudotrăirea nutrită din iluzii deşarte mai salvează aparenţele. Dincolo de ea, rămân cursa infernală printre grijile cotidiene şi povara sisifică a viselor frânte din faşă. O astfel de lume nu poate supravieţui decât dacă apelează, în mod curent, la uitare, ca la un ultim panaceu.            

     Dar tocmai de spălarea creierilor are nevoie oligarhia economico-politico-mediatică, pentru a-şi face la nesfârşit mendrele, în dispreţul celor mulţi, vânaţi doar pentru votul lor, cu vorbe goale, sondaje măsluite şi fărâme aruncate în scârbă de la sărbătorile celor îmbogăţiţi fără merit.            

     Nimeni nu vrea să observe că, de fapt, banchetul miroase a priveghi. Nimeni nu mai are vreme să priceapă că România se sufocă sub puterea blestemului. Nevinovaţii din decembrie ’89 nu şi-au dat puritatea pe moarte, spre a folosi aceloraşi călăi sau urmaşilor lor şi imitatorilor veşteji ce le-au luat locul.          

     Rătăciţi într-un cerc amar-vicios, ne agăţăm de uitare în speranţa derizorie a pasului către un mâine mai normal. Nu mai vrem să ştim nici măcar de copiii care cad victime colaterale ale tranziţiei spre nicăieri. Orbecăim spre un liman căruia nu-i ştim chipul, prefăcându-ne că nu vedem rânjetul celor care ne hăituiesc zi de zi. Între timp, Europa ne-a devenit, din sălaş al firescului, sanatoriu izbăvitor, de care ne agăţăm cu disperarea inutilă a celui pus cu faţa la zid, prea istovit ca să mai caute cale de scăpare.            

      Peste toate, atârnă norul blestemului căruia îi garantăm permanenţa prin acceptarea morţilor nevinovate din jur ca fapte fireşti, de la care nu vrem să învăţăm nimic. Aduşi la condiţia de a da din mâini mânaţi doar de instinctul de supravieţuire, refuzăm să vedem ceea ce ne poate da măsura mizeriei morale în care ne complăcem. Ignorăm, însă, faptul că nimic trainic nu poate fi construit având la temelie jertfa copiilor nevinovaţi.

Horia Blidaru

PS: Mi-am amintit de acest articol, din păcate la fel de actual ca acum un an şi jumătate, citind ceea ce consider că a fost ştirea zilei de ieri: Un elev de 12 ani din judetul Arges a fost gasit spanzurat la sfarsitul saptamanii trecute. Tot ce stiu despre el fostii profesori ai copilului este ca avea o situatie dificila in familie si ca mama urma sa plece din nou la munca in Italia. De la inceputul anului si pana in prezent, 12 copii s-au sinucis din cauza ca aveau parintii plecati la munca in strainatate. (Hotnews)

Voi ce credeţi? Cine sau ce e de vină pentru aceste tragedii de lângă noi?