Moţiunea ca un bumerang

„Vezi? Tu l-ai promovat ministru pe Geoană şi l-ai luat în partid. Uite ce a ajuns să facă!”, i-a reproşat Ion Iliescu lui Adrian Năstase, la dezbaterea moţiunii. Om cu simţul umorului, fostul premier i-a replicat: „Domnule preşedinte, aşa este, dar am făcut asta pentru că vă respect şi am considerat că este un om de valoare, dacă dv. l-aţi trimis ambasador la Washington”. Iliescu a râs, spun parlamentarii ce-au asistat la dialog. Dar nu era râsul lui.

A doua zi, Mircea Geoană a declanşat un război al declaraţiilor fără precedent la vârful PSD. „Cred că ar trebui să-i fie ruşine domnului Iliescu şi cred că-i este”, a spus el, numindu-l pe preşedintele de onoare al partidului „port-drapelul Guvernului Tăriceanu”. Enervat, Iliescu a contraatacat: „Ar trebui să manifeste mai mult respect faţă de oamenii care au fondat acest partid. Domnul Geoană a fost mult timp pe alte meleaguri şi habar nu avea de viaţa politică. Este ruşinos pentru el, un om mai tânăr, că nu are respect elementar faţă de un om mai în vârstă decât el şi care i-a iertat nişte păcate, apropo de vocaţia trădării”. Pentru a-şi păstra autoritatea, şi aşa şubredă, Geoană a găsit de cuviinţă să le retragă sprijinul politic unor apropiaţi ai lui Iliescu (Răzvan Theodorescu şi Ion Solcanu) şi ai lui Năstase (Dan Mihalache şi Alin Teodorescu), propunând organizaţiilor din care fac parte excluderea lor. Astăzi, la şedinţa Comitetului Executiv, sunt aşteptate şi alte sancţiuni. Schimbul de replici dure între fondatorul partidului şi liderul său actual poate fie să determine evitarea recurgerii la măsuri drastice, fie să pregătească terenul unei rupturi în partid.

Având de ales între tăiatul în carne vie, pedepsindu-i pe „trădătorii” ce n-au votat moţiunea, şi trecerea cu vederea, pentru a nu tulbura apele interne înaintea campaniei electorale, Geoană a găsit soluţia cea mai proastă. Prea slab pentru a acţiona în forţă şi prea orgolios pentru a depăşi eşecul, a ţinut să demonstreze cine conduce partidul. Temându-se să-l ţintească direct pe Iliescu, principalul pesedist care se declarase împotriva moţiunii, a preferat doar să-l împroaşte cu vorbe grele şi i-a luat în vizor pe câţiva „deviaţionişti” din linia a doua. A fost suficient, însă, pentru a aprinde focul ce mocnea de ceva vreme. Acum, dacă dă înapoi, Geoană mai încasează o lovitură de imagine şi de autoritate. Dacă merge până la capăt, aruncă partidul în aer. În ambele variante, nu doar Mircea Geoană iese prost, ci şi partidul în sine. PSD şi liderul său au pierdut, în acest an, două bătălii politice majore. Pe care, culmea ironiei, ei le-au iniţiat. S-au aliat cu liberalii împotriva preşedintelui Băsescu şi au fost învinşi ruşinos. După doar câteva luni, s-au unit cu Băsescu împotriva guvernului liberal şi au dat chix. Victimă a propriilor erori, Geoană şi-a compromis atât cariera, cât şi şansele PSD la europarlamentare.

În acest timp, Băsescu, celălalt artizan al tentativei de răsturnare a cabinetului, a tăcut cât a tăcut, până n-a mai rezistat şi, mitocan cum îl ştim, şi-a răzbunat frustrarea pe una din ziaristele ce i-au ieşit în cale. O frustrare alimentată nu doar de rămânerea liberalilor la guvernare, ci şi de consecinţele imediate ale acestui fapt: pârghiile firave pe care le mai avea la îndemână îi sunt retezate sec, iar majorarea pensiilor de la 1 noiembrie va însemna procente în contul PNL. Lăsat fără jucăria preferată – Comisia specială de la Cotroceni care aviza anchetarea miniştrilor – Băsescu e tot mai izolat şi mai lipsit de putere, la fel ca şi partidul său, care, cu cât e mai gonflat, cu atât se arată mai neputincios şi, prin urmare, mai ridicol.

Totuşi, în perspectivă electorală, Băsescu şi PD pot fi liniştiţi într-o privinţă: Geoană şi-a făcut „datoria”. PSD nu numai că s-a făcut de râs, dar mai e şi pe punctul de a se scinda. Până vor fi pesediştii în stare să mai reprezinte o ameninţare pentru altcineva decât pentru ei înşişi, preşedintele va trebui să ţină piept contraofensivei liberale. Coşmarul Tăriceanu, căruia nu i-a găsit încă antidot, tinde să frângă limitele suportabilităţii băsesciene.

Horia Blidaru