Ce înseamnă 1 Decembrie pentru tine?

Mai are vreo semnificaţie Ziua Naţională, în afară de festivităţile găunoase ale oficialităţilor? Mai trăieşte în noi ceva din spiritul Unirii de la 1918? Ce-am făcut noi, românii, în aceşti 89 de ani?

 

Va fi sau nu va fi Congres?

Luni, Ion Iliescu si Nicolae Vacaroiu au invocat necesitatea unui Congres extraordinar, care sa analizeze cel mai slab scor din istoria PSD. Deputatul Dan Mihalache a fost si mai dur, cerand demisia intregii conduceri, pentru ca : “Nu poţi să spui că azi eşti cu PD, mâine cu PNL, iar, în următoarea zi, iar cu PD, fără ca oamenii să nu te trateze ca pe pe o curvă politică”.

Geoană a descoperit că nu contează atât mărimea partidului, cât… isteţimea liderului

Mircea Geoană a replicat tăios: „Când or să reprezinte organizaţii sau o mişcare statutar valabilă îi vom asculta. Deocamdată sunt nişte opinii izolate, probabil sunt foarte odihniţi după această campanie şi au foarte multă energie. Cei care au avut înţelepciunea să înţeleagă că au greşit flagrant disciplina de partid, au avut timpul să o facă. Sunt alţii care persistă în greşeală, faţă de aceştia nu vom avea niciun fel de milă şi nici un fel de ezitare.“

În PSD, e nevoie de un Congres extraordinar sau de batista pe ţambal şi “strângerea rândurilor”?

PS: Aseară, Adrian Năstase a avut, la Realitatea TV, o prestaţie remarcabilă, ce a confirmat, încă o dată,  cuvintele lui Ion Iliescu, care-l numea „omul cel mai capabil din viaţa noastră politică”. Cei care-şi tot dau ochii peste cap în căutare de alternative la măscăriciul ex-pirat să facă bine să se uite mai atent la Năstase şi abia apoi să vorbească.

Te reprezintă tinerii politicieni?

Elena Basescu, Cristian Boureanu, Titus Corlatean, Cozmin Gusa, Bogdan Olteanu, Victor Ponta, Daciana Sarbu, Lavinia Sandru, Codrut Seres, Elena Udrea si Mihai Razvan Ungureanu sunt cei 11 tineri politicieni care au ramas in competitie pentru trofeul de cel mai bun tinar politician, ce se va acorda la jumatatea lunii decembrie, in cadrul Galei „Zece pentru Romania“.

Poate vreţi argumentele unui tânăr politician. Poftiţi argumente:)

Potrivit organizatorilor, “criteriile pentru această categorie sunt: nu este corupt; este pregătit, competent; este deştept, inteligent”. Castigatorul editiei precedente este Victor Ponta, iar cel din 2005 Cozmin Gusa.

Care dintre aceşti tineri politicieni te reprezintă?

Momentul adevărului

Clasa politică românească a dat, duminică, primul examen după trei ani de convulsii. Locul sondajelor, al speculaţiilor şi-al declaraţiilor bombastice e luat, acum, de realitatea seacă a cifrelor bătute în cuie. Noul tablou politic e atât un capăt de drum, cât şi linia de start pentru confruntările electorale din următorii doi ani.

Trăgând linie, observăm că perdanţii sunt tocmai gălăgioşii scenei – Băsescu, Becali şi Vadim – în vreme ce liberalii şi maghiarii, deşi divizaţi şi unii şi alţii, îşi freacă mâinile de bucurie. PNL a obţinut un scor mulţumitor (13%), după războiul de uzură dus de la guvernare cu tabăra prezidenţială, iar PLD, născut cu forcepsul anul trecut, nu a dat bine ochii cu alegătorii că a şi devenit al patrulea partid al ţării, trecând de 8%. În acest caz, au cântărit decisiv plasarea lui Stolojan în fruntea listei, sprijinul făţiş al lui Traian Băsescu şi campania electorală agresivă, liberal-democraţii fiind singurii, de altfel, care au luat-o în serios. Iar prezenţa scăzută la urne i-a favorizat pe exponenţii maghiarimii, aceasta reuşind, printr-o mobilizare exemplară la vot, să obţină, în total, un scor record de aproape 10% din sufragii, trimiţând în Parlamentul European atât UDMR, cât şi pe Tokes.

Oricât s-ar împăuna liderii PD şi PSD cu rezultatele obţinute, acestea sunt sub aşteptări. Democraţii visau, încurajaţi de sondaje, la pragul psihologic de 40%. Deşi e cea mai bună performanţă din istoria sa, PD devenind oficial, în premieră, principalul partid românesc, 29% e departe de ceea ce sperau Traian Băsescu şi capii PD. Aceştia din urmă sunt supăraţi pe Stolojan, pe bună dreptate, PLD luând mai degrabă din electoratul PD, nu din al PNL, cum se dorea la scindare. În afară de urmările palide ale implicării sale neconstituţionale în campania democraţilor, preşedintele nu se poate lăuda nici cu referendumul, la care a obţinut în favoarea sa circa patru milioane de voturi, cu un milion mai puţin decât în 2004 şi cu două în minus faţă de referendumul din mai. A reuşit, în schimb, să adâncească falia dintre grupările Iliescu şi Geoană din PSD, aceasta din urmă declarându-şi susţinerea pentru varianta de uninominal propusă de şeful statului la referendum. Cel mai mic rezultat obţinut vreodată de PSD, 22%, a atras critica fondatorului său, care a propus un congres extraordinar, în vreme ce Mircea Geoană preferă să se îmbete cu apă rece, lăudându-se că… a înfrânt. „Scorul relativ bun”, despre care vorbeşte, e cu 15% mai slab faţă de precedentele alegeri, în condiţiile în care un partid normal creşte în opoziţie. În afară de disensiunile de la centru, care, cel mai probabil, vor răbufni în perioada imediat următoare, PSD a arătat că numeroase filiale ale sale sunt anchilozate şi ineficiente. Cele 11% de la Cluj sunt un semn că de la teoria politică la obţinerea voturilor e un pas imens. La fel cum, de exemplu, scorurile din Bihor sau de la Satu Mare, tot la jumătate faţă de media naţională, sunt jenante, câtă vreme Tokes Laszlo, de unul singur, a adunat procente asemănătoare.

Nici Gigi Becali nu are motive de exuberanţă, pentru că de la cele 11% din sondajele primăvăratice, la a nu mai trece nici măcar pragul electoral e o diferenţă. Dar surpriza cea mai mare a furnizat-o PRM, care de abia a sărit peste 4%. Faptul că până şi la Cluj, în fieful lui Funar, a fost obţinut un scor asemănător, precum şi acuzaţiile secretarului general demisionar Daniela Buruiană Aprodu la adresa „conducerii centrale a PRM, care este incompetentă, îmbătrânită şi, mai ales, iresponsabilă”, urmate de excluderea sa imediată din partid – sunt simptome  ale crizei profunde pe care o traversează PRM. Tot la subsolul clasamentului, PC şi PIN se zbat în zona marjei de eroare, iar ţărăniştii defilează spre posteritate, umăr la umăr cu Partida Romilor.

 Sancţiunea cea mai dură, însă, pentru clasa politică în ansamblul ei, este absenteismul. Nici un partid şi nici măcar preşedintele Băsescu, oricât ar fi el de jucător, n-au reuşit să scoată din case aproape trei sferturi dintre români. Lehamitea lor e rezultatul amar al modului în care se face, de 18 ani, politică în această ţară. Pe ei cine-i reprezintă?

Horia Blidaru 

Sfârşitul lumii politice de până mâine

Ante-Scriptum: La sugestia Clujanului, vă poftesc la pronosticuri. Care vor fi procentele partidelor la europarlamentare?  

S-au încheiat cele mai ciudate campanii din istoria confruntărilor electorale postdecembriste. Ele au premers scrutinele de mâine, de asemenea inedite. În mod normal, după o lună de dispute de programe, acum ar fi trebuit să ne vuiască tuturor capul de concepte europene şi de teorii ale sistemelor de vot. Dar, pentru că trăim într-o ţară de-a-ndoaselea, majoritatea nici măcar nu se va prezenta la urne.

Absenteismul de la vot e sancţiunea cea mai dură pentru un politician. Nu votul împotrivă, care exprimă ostilitate şi un crez contrar, ci indiferenţa e palma cea mai grea pe care i-o poate da alegătorul. Spatele întors e semnul cel mai expresiv al eşecului unui politician nu numai de a convinge omul să îl voteze, ci în primul rând să îl ia în seamă şi în serios. Iar modul în care s-au desfăşurat cele două campanii, pentru europarlamentare şi pentru referendum, justifică din plin atitudinea pasiv-respingătoare a populaţiei. Alegerile pentru Parlamentul European nu au fost receptate nici măcar de partide ca având o miză importantă. Au avut dificultăţi în a întocmi listele, urmate de greutatea de a explica propriului activ semnificaţia scrutinului. Dacă în Uniunea Europeană, prezenţa şi, în general, interesul pentru aceste alegeri sunt scăzute, la români, lucrurile ar fi trebuit să stea altfel. Dincolo de aparenţe, miza internă a acestor alegeri este enormă. Rezultatele lor sunt linia de start pentru localele şi parlamentarele de anul viitor.

Un singur om politic a înţeles acest lucru. Traian Băsescu, cel care a instaurat la noi campania electorală perpetuă, e singurul lider care a priceput exact miza europarlamentarelor. Ştiind că PD e pe nicăieri fără el, s-a implicat direct în campania acestui partid, recurgând la un pretext la îndemână: referendumul pentru votul uninominal. Urmarea a fost că şeful statului, împreună cu democraţii, respectiv alături de gaşca lui Stolojan, au mers umăr la umăr, de la mitingurile pentru lansarea candidaţilor, până la afişele, clipurile şi emisiunile electorale. Deturnarea atenţiei de la europarlamentare s-a făcut printr-o farsă imensă, fluturându-se aceeaşi lozincă a înnoirii clasei politice. Doar o treime dintre români, însă, potrivit unui sondaj, crede că votul uninominal va duce la reformarea clasei politice. Probabila invalidare a referendumului de mâine – din cauza neprezentării a cel puţin jumătate dintre românii cu drept de vot – va demonstra eşecul lui Băsescu în a-i convinge să-i susţină fantasmagoricul proiect, aplicat mai ales în ţări conduse de dictatori comunişti sau de tip oligarhic-oriental, printre care şi Congo-ul de care făcea atâta caz în 2004.

Nu acest referendum, însă, este miza lui cea mai importantă. Repet, era doar un pretext. Greşeala celorlalte partide a fost că nu s-au străduit suficient să-şi motiveze electoratul captiv să meargă la urne. Disensiunile din PSD, traduse inclusiv prin noncombatul lui Ion Iliescu, suficienţa liberală, amorţeala peremistă, divizarea electoratului maghiar între Tokes şi UDMR, disperarea PLD, PNG şi PC – toate acestea se vor regăsi în voturile de mâine. În schimb, caraghioslâcul prezentării unor bătrâni lupi pedişti drept mieluşei inocenţi, puri şi ai naibii de europeni riscă să fie acoperit de maşinăria electorală prezidenţială, care a funcţionat perfect. Un singur exemplu: de câteva săptămâni, Băsescu reclamă nervos că e boicotat de presă, că nu are spaţiu suficient de exprimare, pozând în victimă, în timp ce contabiliza un record de zece interviuri la posturile de radio şi televiziune publice şi particulare, acestora adăugându-li-se prezenţele din publicaţii de mare tiraj.

Nu prin referendum şi prin reformarea sistemului de vot înnoieşte Traian Băsescu clasa politică actuală. Ci prin modul de a face politică, prin campania permanentă, uzând de toate metodele de persuasiune, prin intermediul  tehnicii moderne. Europarlamentarele de mâine sunt începutul unui rapid sfârşit fatal al politicienilor de ieri, azi încă rătăciţi într-o junglă în care face legea o nouă specie de animal politic.

Horia Blidaru

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/sfarsitul-lumii-politice-de-pana-maine-52428.html

Români discriminaţi în propria lor ţară

De la Chinezu aflu de nervii unui orădean, cauzaţi de afişele exlusiv în maghiară ale candidaţilor UDMR la europarlamentare. Concitadinul meu combate bine: “Sunt discriminat in tara mea, in orasul meu…“. O altă orădeancă strigă şi ea: “Să vă fie ruşine că încercaţi să ne daţi la o parte! Să vă fie ruşine că discriminaţi românii în ţara lor!”. Mă bucur să constat că mai există orădeni cu şira spinării dreaptă în faţa agresiunii extremiştilor unguri. Această campanie electorală ne-a arătat că radicalii şi moderaţii  sunt tot un drac, care îşi face de cap în voie, în faţa unor instituţii şi a unei opinii publice parcă paralizate.

Eu cu cine votez?

Leapşa de la chinezu: eu cu cine votez? La europarlamentare, cu lista cea mai buna, chit că specialiştii de bun simţ de pe ea - printre puţinii pe care România îi are conectaţi la politica europeană –  sunt înşiraţi într-o ordine aiuristică din cauza unor personaje la care am alergie. Iar la referendumul ex-piratului nu ma duc, pentru simplul motiv că saltimbancul nu merită luat în serios. Ca un bun socialist ce mă aflu, transmit întrebarea mai departe tovarăşelor Maria şi Oana, tovarăşilor Oshanu, Mihnea, Vania, Diogene şi Omu’, precum şi vouă, tuturor cetitorilor fideli!

Cine îl va învinge pe Băsescu?

    Dacă nu-l înlocuia, în ultimul moment, pe Stolojan, azi, Năstase era preşedinte. A câştigat alegerile la mustaţă. În condiţiile echilibrului de forţe, unii s-ar fi aşteptat să adopte o linie moderată. Nu s-ar fi numit, atunci, Traian Băsescu. Omul care a învăţat că nu poţi câştiga decât atacând permanent.      

    Jucând în forţă, lovindu-şi cu o duritate fără precedent adversarii, inventându-şi duşmani, a polarizat scena politică şi societatea românească. Partidele, presa şi instituţiile se împart în două tabere: pro sau contra Băsescu. Cetăţenii votează nu dreapta sau stânga, nu un partid anume, nu pro sau contra vreunei idei, ci pro sau contra Băsescu. Reforma clasei politice trecută prin Parlament sau supusă direct consultării populare, votul uninominal sau cel pe liste, uninominalul pur sau cel mixt – nu acestea sunt temele la ordinea zilei. Nici măcar cei ce ne vor reprezenta în Parlamentul European nu interesează. Chiar şi şansa de a vota, pentru prima dată, aleşii în legislativul comunitar păleşte, în ciuda isteriei ce a însoţit aderarea de acum nici un an. Totul se reduce doar la războiul Băsescu – restul lumii.      

   Planul i-a reuşit de minune: doar el contează, veşnica dihotomie buni – răi în funcţie de el se face şi această plasare a sa deasupra a toţi şi a toate îi asigură maxima vizibilitate, maxima susţinere şi, scopul final, şanse maxime pentru a conduce România vreme de un deceniu. Cine-ar fi crezut asta, privindu-l pe gălăgiosul ministru al Transporturilor din anii ’90? Iată o întrebare utilă pentru cei ce se cred, de regulă, atoateştiutori, înşurubaţi în scaune, câştigători înaintea confruntării. Imprevizibilul Băsescu a aruncat în derizoriu analizele pretenţioase şi previziunile specialiştilor, a răsturnat schemele clasice ale luptei pentru putere şi şi-a impus propriile sale reguli de joc. Nu, nu e doar un Jucător, fie el chiar şi cu majusculă. Niciodată nu şi-a dorit doar asta. E conducătorul jocului. E dirijorul. E Dirigintele, cum spun afişele electorale ale partidului pe care-l conduce, în dispreţul Constituţiei şi în concordanţă cu singura lege căreia i se supune, aceea a bunului plac. Iată un lucru care ar trebui să-i pună pe gânduri pe politicienii, ziarişti şi cetăţenii lucizi – câţi or mai fi rămas. Propriul său partid stă smirnă în faţa lui: ei sunt elevii, el e Dirigintele. Ei învăţăceii, el mentorul. Ei sunt mici, el este mare. Nici măcar un diriginte ca oricare altul nu poate accepta să fie. În ciuda retoricii reformiste pe care-o răcneşte întruna, e dirigintele de modă veche, în faţa căruia toţi tremură de teama unei furii din te miri ce. E stăpânul capricios şi despotic, care hăhăie răguşit în vreme ce-şi asmute câinii împotriva oricui i se împotriveşte. E histrionul care are mereu pregătită o lacrimă în colţul ochiului, gata să o verse în timp ce pregăteşte o nouă lovitură necruţătoare.      

   Acest fost demnitar comunist a condamnat comunismul. Acest bănuit fost colaborator al Securităţii a pus la zid Securitatea. Acest politician tipic al tranziţiei denunţă clasa politică expirată. Acest nod al unei camarile de tip mafiot vituperează împotriva oligarhilor şi a mogulilor. Acest favorizat al Justiţiei condamnă sistemul ticăloşit şi încrengătura de interese politico-economico-juridice, încercând să facă uitat scandalul Flota. Acest răsfăţat al televiziunilor zbiară întruna că nu are loc şi timp să se exprime în voie. Acest profitor ce a pus mâna fraudulos pe casa din strada Mihăileanu a făcut din Zambaccianul lui Năstase un simbol al răului şi-i înfierează, acum, pe parlamentarii – cu adevărat nemernici – ce-au încasat ilegal bani de chirii. Acest diriginte al unei clase de nevolnici repetenţi ai tuturor testelor electorale, pe care e condamnat să-i tragă după sine cu liste cu tot, altfel PD nu va avea în veci guvernarea, pozează în cruciatul promotor al votului uninominal pur, în timp ce face tot posibilul, în fapt, să boicoteze instituirea noului sistem electoral, care, oricum, tot de Parlament trebuie stabilit în cele din urmă.      

   Oferindu-i, din obtuzitate şi inconştienţă, suficiente condiţii propice, partidele politice au ajuns în faţa unei dileme fundamentale, pe care trebuie să o rezolve înainte de orice altceva, dacă mai ţin la propria existenţă într-un cadru democratic. Cine-l va învinge pe Băsescu? Aceasta-i întrebarea! Nu, nu există politician invincibil!     

    Horia Blidaru 

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/cine-il-va-invinge-pe-basescu–52362.html

Geoană – eternul fazan?

Atentie la aceasta afirmatie a lui Geoana: “Partidul va desfiinta pe oricine va incerca in aceasta perioada grea sa-l destabilizeze”. E un semn ca Prostanacul nu se va da dus usor. Si s-ar putea sa aiba sprijinul multora din partid, in schimbul osului de ros pe care-l vor dobandi prin intrarea la guvernare.

Semnale in acest sens vin din mai multe filiale, pe unde Geoana a trezit lumea din amorteala fluturand perspectiva agatarii de ciolan. Negocierile cu PNL sunt confirmate, pt Cotidianul de azi, de Hrebenciuc si Dancu. Ion Iliescu nu exclude existenta lor, dar avertizeaza ca “n-ar fi in interesul PSD sa intre acum la guvernare”. Paul Pacuraru spune deschis ce gandesc multi liberali: “PNL este la o rascruce si avem doua optiuni: prima ar fi sa mergem in opozitie, iar a doua – un parteneriat cu PSD”.

Eu cred ca o guvernare cu PNL si PSD ca piloni de sprijin ar fi catastrofala electoral pentru ambele partide, in perspectiva alegerilor de anul viitor. Dar singura speranta pentru Geoana de a-şi salva scaunul pare a fi imbunarea carcotasilor cu mierea puterii. Paradoxal, insa, liberalii nu depind de nici un alt partid, dupa cum au demonstrat-o si la motiunea de cenzura: le cade bine orice varianta – la guvernare doar cu UDMR, ca in ultimele luni, sau in opozitie, unde-si pot imbunatati imaginea. Va pica, iar, Geoana de fazan dupa aceste negocieri, liberalii urmand sa-l lase, din nou, cu buzele umflate? Batut in alegeri si cu usa guvernarii trantita-n nas, ar fi o prada usoara pentru cei care-i vor capul…

Unde-i mâţa, să-i rup coada?

S-a trezit PSD din adormire. De la vârf până-n filiale, un fior scutură partidul, făcându-l să dea cu iniţiativele şi vorbele de masă, poate-poate va trece fără urmări noncombatul lui Ion Iliescu şi al apropiaţilor săi, adică oamenii care aduc, în mod tradiţional, voturi la PSD. Iată două exemple care-mi întăresc convingerea că, la ora actuală, PSD, la centru şi în multe filiale, e condus de indivizi care ar ieşi mai câştigaţi dacă ar dormi întruna, fără asemenea momente ridicole de rătăcire.

“Poezioara” de mai jos e indemnul electoral adresat de PSD alegatorilor bihoreni. Poate si celor din alte parti, nu stiu.  Ce parere aveti despre acest text publicat in presa oradeana ca reclama electorala, sub titlul “Vot pentru PSD”? Daca n-as fi stiut ce oameni are PSD la conducere (si) in Bihor, as fi bagat mana-n foc ca aparitia unei versificari atat de neghioabe e platita de PD… 

Hai la vot cu toti, baieti,
Sa demonstrati ce puteti!
Ca acuma e momentul
Sa completam parlamentul (UE)

Fetelor, nu stati nici voi,
Veniti in hora cu noi!
Votati toti cu PSD-ul,
C-a dus totdeauna greul.

Votati cu PSD-ul, mai frate,
Ca asa nu se mai poate,
Ceilalti numai s-au certat
Nimic nu ne-au demonstrat.

Tara e la ananghie,
Scumpa noastra Romanie,
A ajuns de rasul lumii,
C-asa au adus-o unii.

Cu PSD sa votam,
S-o salvam cat mai putem,
Si cu Domnul inainte,
Sa ne dea si noua minte!

In teritoriu asa, la centru cam tot pe-acolo. Mircea Geoana continua seria actiunilor in stilul soricelului care mananca o boaba de strugure, apoi striga plin de curaj: unde-i mâţa sa-i rup coada? In interviul dat, ieri, Evz, el indeamna la vot pentru uninominalul propus de Basescu, se arata sigur ca PSD va obtine 1/3 din mandatele de europarlamentari si le atrage atentia celor ce-i poarta sambetele:  “Poate au unii un mic plan, in orice partid mai e un grup de nemultumiti, care spera ca va merge prost si ca vor reveni la putere, personal sau prin interpusi. Povesti vanatoresti: partidul a inteles ca avem doi ani de campanie neintrerupta si este extrem de mobilizat pentru a duce aceasta campanie pana cand, in 2009, unul de-al nostru vine la Cotroceni. Partidul va desfiinta pe oricine va incerca in aceasta perioada grea sa-l destabilizeze. Cei care-si fac planuri sunt pur si simplu nerealisti”. Care campanie, care mobilizare, care treime din mandate? Cine e mai realist: Geoana sau cei care-i pregatesc debarcarea?

Hasta la vista, ex-piratule!

Preşedintele PD, Traian Băsescu, a făcut, duminică, la Cluj, campanie electorală pentru candidaţii pedişti la europarlamentare. Cu o săptămână înainte, liderul PD sărise în ajutorul copiilor săi de suflet de la PLD, într-un miting similar, la Iaşi. Fiind săptămâna finală înainte de dublul scrutin din 25, vizitele din Kuweit şi Emiratele Arabe Unite ale şefului statului au fost amânate pentru ca acesta să-şi poată vedea în continuare de singura calitate pe care şi-o asumă în mod serios, aceea de tătuc al neajutoraţilor portocalii de pretutindeni. 

Nu mă enervează atât faptul că ţara asta nu are preşedinte. La urma urmei, probabil că e prea mult să pretinzi un conducător de la ceea ce încetează, de la o zi la alta, să mai fie o ţară în adevăratul sens al cuvântului. Mă enervează, mai ales, ipocrizia farsorului mărunt care, la Cluj, rostea nonşalant aceste adevăruri, fără a se uita, însă, în oglindă: “Avem o clasă politică ce nu mai poate tracta România către progres. Avem o clasă politică depăşită, o clasă politică ce a ajuns din păcate în urma aspiraţiilor pe care românii le au; o clasă politică ce s-a desprins de realităţile poporului pe care pretinde că îl reprezintă”.

Ex-piratule, ne mai iei  mult de proşti? Eu, unul, m-am săturat până peste cap de implicarea ta pe faţă în campania PD-ului, de cârdăşia ta cu mafia portocalie, care tropăie nerăbdătoare la porţile Palatului Victoria, şi de iniţiativele tale demagogice, fără pic de grijă pentru români şi fără respect faţă de lege! M-am săturat de găselniţele tale gen “Hasta la vista lista”, câtă vreme tu baţi ţara, trăgând după tine o listă de repetenţi! M-am săturat să te aud văicărindu-te cât eşti de oprimat de mogulii presei, în timp ce tu călăreşti ecranele, iar presa aservită ţie linşează orice politician sau ziarist ce îndrăzneşte să ţi se împotrivească! M-am săturat de cruciada anti-corupţie cu sens politic unic şi de arătat paiele din ochii celorlalţi, în vreme ce te faci că nu vezi bârna din ai tăi! M-am săturat de circul în care ne ţii, doar-doar ne vei convinge că e suficient să fii un clovn bun pentru a conduce o ţară!

Dacă şi tu te-ai săturat de Băsescu, spune-i acum, pe blog, şi duminică, la vot: Hasta la vista, ex-piratule!

Dar cu macaronarii ce facem?

Ţiganii ca ţiganii. Ai noştri ca ai noştri. Dar ei? Ei, macaronarii?

Mizeria ce i s-a întâmplat Laurei Vasiliu, interpreta din filmul de Palme d’Or din acest an, arată că s-a mers mult prea departe cu isteria anti-românească. Între timp, consulul român la Torino declară imbecil că poliţia italiană şi-a făcut datoria. Iar veştile urâte se succed zi de zi: crime anti-româneşti, umiliri şi jigniri. Cea mai recentă ştire: trei cupluri de romani au fost foarte aproape sa fie arse de vii in somn in casa lor dintr-un cartier elegant din Napoli, dupa ce un incendiu le-a cuprins locuinta. Între timp, MAE bagă şi scoate Italia de pe lista ţărilor periculoase pentru români şi, în general, oficialităţile noastre dovedesc că habar n-au ce trebuie să facă în astfel de situaţii. Singura reacţie coerentă a venit din partea Parlamentului European, care, la iniţiativa Grupului Socialist, a pus, în această săptămână, la punct o Italie deviată de pe orbita valorilor europene şi pe papagalul de Frattini.

Sfidarea vine şi de aproape: la Oradea, un macaronar declara senin, după ce a fost prins furand CD-uri cu manele (halal gusturi): “dacă până acum s-au văzut doar români care fură în Italia, de acum trebuie să se vadă şi italieni care fură în România”. http://crisana.ro/stiri/flagrant-6/italian-prins-la-furat-intr-un-hypermarket-oradean-52089.html 

Dar să nu ne pierdem umorul – Italia versus Europa: http://www.youtube.com/watch?v=H2VDSHkS5tU&feature=related

Războiul Covaci – Baniciu umbreşte aniversarea Phoenix

Trupa “Phoenix” aniversează 45 de ani de când ţine sus steagul rockului românesc. De la concertul de luni, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, va lipsi Mircea Baniciu, unul din componenţii emblematici ai formaţiei, care, încă de acum o lună, a declarat că nu mai face parte din trupa Phoenix, “în urma unor divergenţe avute cu Nicu Covaci”.

Din păcate, despărţirea de “Phoenix” şi schimburile ulterioare de replici şi-au pus amprenta asupra sărbătorii. Mai întâi, a fost decorarea, la Cotroceni, a unor membri mai vechi ai trupei şi a unor tineri recent cooptaţi, Baniciu fiind omis. Jignit, fostul vocalist a reacţionat: “Nu am fost invitat. Asta nu e vina lui Basescu, e vina lui Covaci. Nu am fost chemat la evenimentul asta probabil deoarece Covaci a reformat tot si atunci a zis ca nici cei 30 de ani dinainte nu mai conteaza. Nu m-a trecut pe lista. L-a trecut pe Ionut Contras si pe mai stiu eu cine” (http://www.ziua.net/display.php?data=2007-11-13&id=229315) Mai mult, Mircea Baniciu a scris, apoi, pe blogul său, că Nicu Covaci: “n-a facut nimic niciodata singur!… A stiut insa intotdeauna sa intoarca lucrurile in asa fel incit sa-si atribuie si ce nu era al lui… de aceea nici unul din vechii colaboratori… cei care au creat de fapt scanteia Phoenix nu mai exista in jurul lui… adica il cam ocolesc”. (http://www.mirceabaniciu.ro/blog/)

Iată şi punctul de vedere al fondatorului şi liderului trupei, Nicolae Covaci, care spune că Baniciu a refuzat invitaţia de a cânta la concertul aniversar: http://vs04.netstairs.ro/antena3tv/webroot/website/?videoid=8602 (înregistrarea de la conferinţa de presă merită văzută şi pentru reacţia zăltată a lui Johnny Răducanu faţă de ziarişti:).

“Phoenix and Friends, unplugged”, concertul inedit de luni, 19 noiembrie, de la Teatrul National din Bucuresti, este un eveniment ce se va desfasura sub inaltul patronaj al presedintelui Basescu, va avea invitati de marca, precum Moni Bordeianu, Johnny Raducanu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Farcas, Marius Mihalache, Tavi Colen, Stelu Enache si quartetul Passion. Cei care nu au sau nu vor sa dea intre 300 si 700 de lei pentru un bilet la acest concert exclusivist cu scop caritabil, pot sa ii vada, într-unul din concertele aniversare din ţară de la începutul lunii decembrie.

Fie să renască numai cel ce har
are de-a renaşte, curăţit prin jar,
din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,
astăzi ca şi mâine, pururi şi acum.  

Ultima şansă pentru PSD

În miezul campaniei electorale – care e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire – a fost relansat zvonul că PSD negociază intrarea la guvernare. Iarăşi cu PNL, eventual şi cu PC şi UDMR. Coaliţia ar urma să se materializeze după europarlamentare, acum fiind în curs de negociere ministerele la care titularii liberali – care au avut grijă să se compromită pe limba lor – ar urma să fie înlocuiţi cu pesedişti.

Nu ştiu cât adevăr conţin aceste zvonuri. Ştiu sigur, însă, că există în PSD o mână de neisprăviţi buni numai de gură şi de sforării de culise, care n-au câştigat în viaţa lor vreun vot şi nu vor reuşi să le convingă nici măcar pe fufele care-i trec prin coada clasamentelor celor ce le-au trecut prin aşternut. Aceşti indivizi, cu echivalent prin toate partidele, n-au altă legătură cu politica decât satisfacerea propriilor interese şi, drept urmare, nu urmăresc altceva decât să se lipească la guvernare cu orice preţ. Ei pot foarte bine să devină, peste noapte, conservatori, populari, liberali, fascişti sau maoişti. Exemplul metamorfozei in corpore a colegilor de tagmă ticăloasă, pediştii, e elocvent. Această specie nu are, aşadar, nici măcar probleme de onorabilitate, pentru ea scopul primează şi-i scuză mijloacele întotdeauna.

Acum, lătrăii fără substanţă care au pus mâna pe putere în PSD simt că li se clatină scaunele. În loc să facă opoziţie adevărată şi să aplice înţeleapta vorbă „când doi se ceartă, al treilea câştigă”, ei au cerşit mereu un oscior de ros, când de la PD, când de la PNL. Incapabili să ia ţara la pas în vreme de campanie electorală, caută soluţii pentru a-şi acoperi previzibilul eşec în alegerile din 25 noiembrie. Şi ce altceva ar fi mai potrivit pentru a evita scadenţa şi a închide gura nemulţumiţilor, decât, la centru, posturi în Guvern şi, în teritoriu, pentru aleşii locali, banii refuzaţi până acum şi atât de bineveniţi în prag de alegeri locale?

Nu contează că un astfel de aranjament ar prăbuşi Partidul Social Democrat nu doar în derizoriul moral, ci şi în acela al opţiunilor de vot. Nu contează că s-ar duce naibii şi ultima rezervă de credibilitate a acestui partid care, din cauza specimenelor pe mâna cărora a încăput, tinde să compromită ideea de stânga în România. Ar conta doar satisfacerea burdihanelor şi a suficienţei unor veleitari nuli uman şi politic, gata să târască, în mocirla în care-şi fac veacul, atât un partid întreg, cât şi speranţele multora dintre români.

Împotriva acestui mod porcin de a gândi şi de a face politică e momentul să se unească oamenii raţionali şi de bun simţ din PSD. Momentul post-electoral e decisiv pentru acest partid, care are de ales: ori îşi curăţă şi îşi strânge rândurile pentru confruntările ce vin, ori îşi pecetluieşte condiţia de şperţar al scenei politice. Speranţele „poporului pesedist” se îndreaptă, firesc, spre Ion Iliescu. Timpul scurs de la ultimul congres extraordinar confirmă ceea ce scriam atunci: „El e singurul care a dus partidul spre victorie în fiecare bătălie electorală, el ştie să vorbească pe placul maselor şi să pună degetul pe rănile care le doare. Prezenţa sa este garanţia fidelităţii faţă de doctrina de stânga, de care trepăduşii ce-l voiau dus sunt complet străini. Mai ştie şi care sunt tarele partidului, dar şi soluţiile necesare. Şi e singurul capabil să le impună, dincolo de orgolii personale şi de interese de gaşcă”. Mai mult, la cei 77 de ani ai lui, Ion Iliescu se dovedeşte a fi, în continuare, cel mai bun om politic din România, dovedind o putere de adaptare şi o energie exemplare. Faptul, de pildă, că şi-a făcut un blog, pentru a discuta cu oamenii şi pe Internet, spune multe în acest sens. PSD, dacă vrea să mai însemne ceva pe scena politică, are nevoie ca de aer de Ion Iliescu.

Din discuţiile privind viitorul PSD, nu lipsesc temerile privind o posibilă scindare. Ruptura ar fi, însă, soluţia bărbătească. Dar cine să se rupă? Trepăduşii ce pozează în reformişti de ocazie nu vor fi în stare decât să opteze, după cum le va dicta instinctul lor de paraziţi: ori rămân spăşiţi, cu pumnalul ascuns la spate, ori pleacă spre PD cu coada între picioare. Evitând curăţenia internă, însă, PSD va rămâne în zona băltită şi va rata pasul spre stânga autentică.

Horia Blidaru

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/ultima-sansa-pentru-psd-52067.html

Ion Iliescu, preşedintele bloggerilor

Întrerupem seria discuţiilor despre stânga românească pentru un anunţ important către poporul blogosferei:

Un nou tovarăş ne spune: “Am fost Presedintele Romaniei, actualmente sunt senator si…Incepand de astazi 12 noiembrie 2007, am intrat in universul bloggerilor. Cu multa simpatie va invit la dialog.” http://ioniliescu.wordpress.com/

E încă o confirmare că avem de-a face cu cel mai bun om politic român al ultimilor 18 ani. Pe care, iată, mai tinerii săi competitori nu-l vor egala niciodată, la cât sunt de anemici: http://mirceageoana.blogspot.com/, http://cristiandiaconescu.blogspot.com/, http://vasiledancu.blogspot.com/. Să fim drepţi, însă, şi să observăm că în PSD sunt meseriaşi care performează şi în materie de bloguri: http://nastase.wordpress.com/, la care nu se lasă, cel puţin calitativ deocamdată, Ioan Mircea Paşcu(http://blog.fabricadebani.ro/europolis).

Două întrebări: – 1. De ce invadează liderii PSD blogosfera? – 2. Care e secretul tinereţii lui Ion Iliescu?