Se strânge laţul în jurul lui Geoană

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, îi transmite un avertisment dur lui Mircea Geoană. „Este posibil ca Adrian Năstase să candideze şi să fie ales preşedinte al Consiliului Naţional”, a declarat, ieri, Ion Iliescu, pentru News FM, preluat de “Gândul“. Fondatorul PSD şi-a declarat sprijinul pentru revenirea lui Năstase în conducerea partidului, amintindu-i actualului preşedinte că “a fost adus în partid şi în Guvern de Năstase în 2001. Geoană i-a fost subordonat lui Năstase şi pe linie de stat, şi pe linie de partid”. Ion Iliescu a dezvăluit că va critica, la Consiliul Naţional, “bâlbâielile” lui Geoană de anul trecut, când era cât pe ce să-i ofere guvernarea pe tavă lui Băsescu. Mesajul liderului de facto al stângii româneşti la adresa lui Geoană este cât se poate de tranşant: „Când oamenii nu sunt capabili să se autodepăşească, pierd”.

Liniştea lui Geoană e tulburată şi de doi dintre tinerii de la vârful PSD: Cristian Diaconescu a declarat că nu exclude o candidatură la preşedinţia partidului, iar Victor Ponta l-a acuzat pe Geoană că a încercat sacrificarea liderilor pesedişti cu o imagine mai bună ca a sa, când a vrut să-i trimită la Parlamentul European. “E stupid să-ţi trimiţi toţi soldaţii buni la un singur război”, a declarat Ponta pentru “Cotidianul“, precizând că Diaconescu ar putea fi “soldatul principal al PSD, viitor prim-ministru sau preşedinte”. Veştile proaste pentru echipa lui Geoană nu se opresc aici, pentru că Ponta se arată dornic să candideze la Primăria Bucureştilor, idee susţinută de Grupul de la Cluj, prin Vasile Dâncu, şi de secretarul executiv Robert Negoiţă.

Voi ce credeţi, ce prevestesc toate aceste luări de poziţie?

Cine îl poate învinge pe Băsescu?

Adrian Năstase se declară, în mai toate ieşirile publice din ultima vreme, principalul rival al lui Traian Băsescu. Aseară, de exemplu, la Antena 3, se caracteriza drept “primul pe lista adversarilor politici ai preşedintelui Traian Băsescu”. E limpede că fostul premier îşi pregăteşte intens revenirea în prim-planul scenei politice, inclusiv în speranţa unei noi candidaturi la preşedinţie.

Este Năstase cel mai potrivit candidat al PSD? Are el şanse să fie desemnat în această postură? Dar poate cineva să-l învingă pe Traian Băsescu în cursa pentru Cotroceni? Şi, la urma urmei, nu cumva un nou meci Băsescu – Năstase este demonstraţia perfectă a faptului că ne învârtim în cerc?

Dâncu se întoarce, Năstase mai aşteaptă. Până când?

Proaspăt ales în fruntea PSD Cluj, Vasile Dâncu a revenit în conducerea naţională a partidului, reluându-şi funcţia de vicepreşedinte al PSD, postură din care demisionase anul trecut. În vreme ce Grupul de la Cluj îşi reocupă poziţiile, Adrian Năstase se vede nevoit să mai aştepte întoarcerea în prima linie. Consiliul Naţional al PSD, la care Năstase ar urma, potrivit unui plan al susţinătorilor săi,  să fie ales preşedinte al acestui organism, a fost amânat de la începutul lunii februarie spre finalul lunii, vehiculându-se posibilitatea amânării sale până în martie. Când, pentru a contracara revenirea lui Năstase într-o funcţie importantă, va putea fi invocată mai uşor necesitatea strângerii rândurilor şi a evitării tulburării apelor înaintea alegerilor locale…

Ce şanse mai are, în aceste condiţii, Adrian Năstase de a reveni în conducerea centrală a partidului?

Un nou bloger: Adrian Păunescu!

Salut intrarea în blogosferă a celui mai mare poet român al vremii noastre, Adrian Păunescu! Scriitorul de geniu, omul politic lucid şi jurnalistul necruţător şi-a creat o nouă tribună de exprimare, căreia-i doresc viaţă lungă şi audienţă maximă: http://www.paunescuadrian.blogspot.com E dătătoare de speranţă această deschidere a liderilor autentici ai stângii româneşti spre comunicare, inclusiv prin intermediul blogului. Mult succes, d-le Păunescu!

PC – jucăria stricată, atât de râvnită

Congresul de ieri al Partidului Conservator a arătat două lucruri interesante:

1. Un lider capabil să-şi sacrifice propria creaţie, de teamă că nu o va mai putea controla. Dan Voiculescu a arătat o asemenea disponibilitate, specific dictatorială, în momentul în care, realizând că riscă să piardă controlul situaţiei, şi-a proclamat marioneta, pe Daniela Popa, preşedinte al PC, fără a mai exista un tur II care să decidă între primii doi clasaţi din turul I şi fără a ţine cont de revolta delegaţilor. Faptul a demonstrat, dacă mai era nevoie, că PC nu poate fi un partid în adevăratul sens, ci doar jucăria preferată a unui personaj 100% caragialian.

2. Mic, dezbinat, dar tentant. Şi pentru PSD, şi pentru PNL. PC rămâne o partidă atrăgătoare, chiar dacă a obişnuit să trădeze cu o nonşalanţă mereu uimitoare. Corlăţean şi Orban i-au linguşit pe conservatori şi le-au sugerat noi construcţii politice. Cu gândul la Antene, fireşte. Anghel e filo-liberal, iar Popa a rămas cu gândul la prima iubire politică: PSD, de unde a trecut, via ApR, la conservatori.

Victoria ei va însemna o nouă apropiere de PSD? N-ar fi comică de-a dreptul această gogoaşă gonflată o dată la patru ani, vândută publicului sub un înveliş care să ia ochii, dar, în fapt, neavând la bază decât o singură logică: Antene contra locuri în Parlament? Dar cât de serios e acest PSD care întinde mâna tuturor, de la socialişti, la conservatori şi de la liberali, la populari?

Scandaluri în oglindă

N-au transpirat bine convorbirile telefonice ale lui Omar Hayssam, că a şi izbucnit scandalul refuzului băsescian de numire la Justiţie a Noricăi Nicolai. N-a apucat bine Elena Udrea să devină - fireşte că pe bune, cârcotaşilor! – lector universitar, că a şi fost arătat cu degetul Sorin Oprescu, pe motiv că şi-ar fi falsificat dosarul pentru a ajunge profesor. Nu a făcut destulă vâlvă cererea prezidenţială de declanşare a urmăririi penale a opt foşti şi actuali miniştri, că a şi răbufnit scandalul transferurilor din fotbal, ancheta vizând zece finanţatori, şefi de cluburi şi impresari.

E vreo legătură între aceste scandaluri? E unul menit să-l arunce în umbră pe celălalt? Sau am devenit eu excesiv de suspicios?

Buze moi la Cotroceni

‘Telectualii de la Neptun îşi strâng rândurile la Cotroceni. Cel mai nou în echipa consilierilor prezidenţiali (alături de mai vechii, de pe acum, Baconsky, Preda şi Lăzăroiu): Cătălin Avramescu. Respins de Parlament pentru CA al SRTV, unde fusese propus de Băsescu, până la urmă şi-a găsit şi el un loc călduţ. Întâmplare sau nu, e vorba de unul dintre cele două posturi devenite vacante prin demisia Elenei Udrea şi a Stanei Anghelescu.

Da’ ce adunătură de lume bună, numai unul şi unul… După ce şi-au dat arama pe faţă, conspiratorii de la Neptun intru lustrarea adversarilor politici si adaptarea constitutiei la nevoile ex-piratului îşi capătă, rând pe rând, binemeritata răsplată pentru, fireşte, analizele lor politice echidistante (Cristian Preda şi Avramescu), abilitatea diplomatică de a sări de sub pulpana Vaticanului direct în poala mexicană a lui madam Vulpe (Teodor Baconsky) sau corectitudinea sondajelor CURS (Sebastian Lăzăroiu). Să le urăm, aşadar, tradiţionalul îndemn portocaliu: Să pupaţi bine!

Întâlnire Ion Iliescu – bloggeri

Horea Mihai Bădău, preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Media, mă pofteşte – fapt pentru care-i mulţumesc – la întâlnirea preşedintelui Iliescu cu bloggeri, care se va desfăşura, în 22.01.2008, în Club A din Bucureşti. Dezbaterea, la care, din păcate, nu voi putea participa, are o temă ce se anunţă interesantă: Blogurile şi provocările sociale. Succes!

Alegerile americane

Am o dambla şi vă răsfăţ cu ea: alegerile americane:) Marţi, în alegerile primare republicane din Michigan, s-a înregistrat o surpriză care arată cât de plină de neprevăzut este cursa pentru desemnarea candidaturilor la Casa Albă. Mitt Romney a câştigat în faţa rivalilor săi, John McCain şi Mike Huckabee, învingători, anterior, în New Hampshire, respectiv Iowa. Cursa republicana va continua sâmbătă în Nevada şi Carolina de Sud, în Florida, la 29 ianuarie, după care urmeaza alegeri primare în 22 de state, în 5 februarie.

Din embrionul postat pe blog pe această temă s-au născut, până acum, următoarele articole: http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/o-femeie-sau-un-afro-american-la-casa-alba–54255.html 

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/-soimii-deasupra-casei-albe-54303.html

Repere esenţiale

Pustiu alb, in care lumea nu-i decat o zgomotoasa si gaunoasa pata cenusie…hora de ingeri nebuni peste suflete statute…si, dincolo de toate, broboada de sfintenie a colindelor, inca aninata de-un capat de cetina ninsa…

Iarna, numai iarna, vine si staruie obsesiv in minti o intrebare amara si inghetata ca ochiul vanatorului alungat de Artemis pe cer: de ce ia Dumnezeu tot? Se da timpul peste cap si se face anul nou si nu uitam sa punem pe masa pahare cu vin rosu. Cine stie, vorba lui Nichita, daca le-o fi sete – si vor veni sa-l bea? Intaiul va fi, de buna seama, prea grabitul luptator cu inertia din Poiana Marului, coboratorul din vesnic tulburatoarea rapsodie a padurilor nordului romanesc, Nicolae Labis cel cu-n zurgalau in inima, ridicat din somnul brazilor troieniti pentru a da veste, dintre cerbi, si rasi, si caprioare, ca oaste noua s-a ridicat sa-nfrunte greseala, minciuna si groaza intru “Noi, nu! Niciodata! Noi, nu!” Arghezi va zambi hoteste pe sub mustata la vederea trufasului mars al tineretii, la care, din fum de cafenea, va privi ingaduitor Ion Barbu; si-amandoi sfaditii cei iubitori de caini vor tresari la adierea tacuta a inaltatului Lucian Blaga, din barlogu-i clujean, o clipa doar aripile adastandu-i peste un templu al cartii…

Leganand cate-o pusca pe hotarul graiului vechilor cronicari de la curtile Moldovei, Creanga si Sadoveanu, raspopitul dupa o vanatoare de ciori de pe turla unei biserici, iar parintele Jderilor dupa una de cocosi de munte pe valea Frumoasei, grabesc catre “Bolta Rece”, unde printul Nichita vegheaza la impacarea lui Moromete cu Bozoncea. Si lor li se alatura alti haraziti de Domnul sa fie magii ce-alearga, calauziti de Orion, in intampinarea celui de-al saptelea copil al Ralucai si-al lui Gheorghe Eminovici, copil sortit sa implineasca, asa cum nimeni altul n-a mai facut-o, Testamentul Vacarescului…

Te uita cum mor in decembre poetii… Tare singur trebuie ca e Dumnezeu, de vreme ce-i cheama grabit la el pe cei mai buni. Poate pentru a nu-i lasa de tot prada unor semeni cel mai adesea ingrati. Sau poate pentru a-i strange in pumnul de stele pe care, in iubirea-i fara margini, il arunca, la fiecare 15 ianuarie, pe cerul sufletului romanesc… Anul cel nou se naste pentru noi, romanii, odata cu Mihai Eminescu. Repetabila intalnire cu el e prilej pentru o intaritoare baie de puritate, din ce in ce mai necesara. Asta, oricat s-ar chinui unii sa ne smulga aripile ce ne inalta deasupra mizeriilor clipei. De aici, cred, dorinta de faurire a unei lumi nealterate, in care stau alaturi reperele noastre esentiale, la Cina cea de Taina a spiritului romanesc.

Provocarile civilizatiei contemporane, ritmul sinucigas in care sunt ele nascocite de un om tot mai avid de nou, de altceva – in fapt, un lamentabil incremenit la nivelul formelor, al culorilor tipatoare, bune sa fure ochii si sa lase creierul si sufletul in letargie, tot ceea ce implica globalizarea, mercantilismul epocii – fals botezat pragmatism si ridicat la rang de suprema virtute -, impactul acestui vartej asupra unui popor rupt de mersul lumii pana acum niste ani si de atunci incoace blocat intr-o uluiala tampa, din care iese doar pentru a maimutari – toate acestea stau la originea unei crize a spiritului romanesc.

“Despre ce literatura si arta se mai poate vorbi in acest imperiu al superficiului devastator?”, se intreba, candva, C.T. Popescu. Nu sunt bani, nu mai are lumea rabdare si nervi pentru cultura. Probabil ca suntem cobaii unui experiment unic: revenirea la animalitate, nu la nivelul unor indivizi sau al unor grupuri, asa cum s-a intamplat de cateva ori in istorie, astfel fiind posibile catastrofe ce-au ingrozit omenirea, dupa care, insa, si-a revenit. Dar a invatat ceva din ele? Sau, in iuresul nebun al prezentului, uitam? Uitam, de pilda, ca “fiecare om castigat pentru cultura este, implicit, castigat pentru libertate si demnitate”, cum zicea A. Buzura. Si nu ne punem problema ca globalizarea inseamna, printre multe altele, bune si rele, si pericolul unei catastrofe la nivelul spiritului uman. Suntem, asadar, tinta a ceea ce O. Paler numea “neobarbarie”, care, “spre deosebire de barbaria clasica, ataca dinauntrul civilizatiei”.

Cum il primim pe Eminescu, in acest context, la cei 168 de ani pe care aceasta ciudatenie, uneori utila, numita calendar, zice ca i-a implinit de curand? (De parca pustanul nesilitor intr-ale scolii, hoinarul cu pasul, cu mintea si cu sufletul, vesnicul hoinar oprit, din fericire pentru noi, in rastimpuri, pe cate-o foaie de hartie, ar avea ani. Atat de putini sau atat de multi. Nu ca poetul n-ar avea varsta, cum se spune, ci pentru ca el are varsta pe care i-o simtim si ne-o simtim atunci cand ne intalnim cu el.) Pe Eminescu il sarbatorim programat, dupa un tipar complet opus lui si operei lui. La fel cum programat ne bucuram si de 1 Decembrie. Nici festivismul stupid si fad, nici intelighentia de taraba, ce flegmeaza la modul idiot superior in campul valorilor autentice, nu ne-au invatat un lucru esential, si anume ca Eminescu nu se afla nici la capatul unei flori, nici la varful bocancului si ca, pentru a-l intalni, trebuie sa ridici, atat cat poti, privirea.

Smintita cursa catre nicaieri a omului contemporan cred ca ne va apropia mai mult de omul Eminescu si de scrisul lui, precum si de ceilalti frumosi daruiti limbii romane. Pentru ca, dupa cum remarca fostul presedinte al Academiei, Eugen Simion, “intre atatea fenomene perisabile, vulgare, omul simte nevoia unei sfintiri prin asumarea directa a marilor valori”. La fel, cred ca, pe masura ce se vor inaspri stradaniile de-a ne face sa ne uitam identitatea, vom incepe sa patrundem mai bine semnificatiile clipei numite 1 Decembrie, vom invata sa ne bucuram ca ea ne-a luminat istoria si ne-a aratat ca sta in puterile noastre. Atunci vom putea purcede la ceea ce avem de implinit.

Rostul zilelor mari din viata unui neam acesta este: sa ne aminteasca faptul ca nu suntem niste atomi haotici, ci verigi dintr-o inlantuire careia suntem datori a-i garanta permanenta, sub steaua calauzitoare a catorva repere esentiale, fara de care n-am mai fi noi insine.

Horia Blidaru

(“al cincilea anotimp”, Oradea, 2001)

CTP pleacă din fruntea “Gândului”

Ştirea sfârşitului de săptămână vine din zona presei: Cristian Tudor Popescu şi-a anunţat intenţia de a demisiona de la conducerea ziarului „Gândul”, la care însă declară că rămâne senior editor.

În comunicatul dat publicităţii, CTP afirmă că „dl. Sârbu este nemulţumit de politica editorială a ziarului, care, în opinia d-sale, nu corespunde investiţiilor şi efortului de relansare a ziarului. Dl. Sârbu doreşte pentru anul 2008 un set de parametri de performanţă pentru ziar care mie mi se par de neatins în condiţiile rămânerii în categoria quality newspaper, ziar serios. În aceste condiţii, dată fiind calitatea mea de principal responsabil editorial al Gândului, înţeleg să demisionez din această funcţie până la sfârşitul acestei luni”.

Fiind vorba de cel mai valoros jurnalist al momentului (aveţi altă părere?), cred că e cazul să ne întrebăm: se îndepărtează CTP de presa cotidiană sau va prelua conducerea unui alt ziar? Are legătură demisia cu faptul că ne aflăm într-un an electoral?

O femeie sau un negru la Casa Albă?

Mi se pare foarte interesantă competiţia dintre Hillary Clinton şi Barack Obama, pentru nominalizarea din partea democraţilor la prezidenţialele americane. Favorită iniţial, Hillary Clinton a avut surpriza de a se clasa pe locul 3 în rezultatele alegerilor preliminare din Iowa, stat locuit în proporţie de 95% de albi. După ce luni era pe punctul de a izbucni în lacrimi în faţa susţinătorilor săi, marţi a reuşit să-l devanseze în New Hampshire pe senatorul de culoare. Urmează alegerile primare din Michigan, marţi, apoi confruntarea din 19.01 în Nevada, urmând ca 20.02 să fie ziua crucială, cu alegeri în 20 de state.

Întrucât democraţii au şanse mari să câştige Casa Albă, sunt curios pe cine vor trimite: un negru sau o femeie? În ambele cazuri, va fi o premieră. Cum mi se pare stupidă ideea de dinastie, fie ea şi democrată, ţin cu Obama. Cu riscul de a-mi ridica feministele-n capJ

Am 2 curiozităţi:

1. Voi cu cine ţineţi: cu Obama sau cu Hillary?
2. Când va candida o femeie la preşedinţia României?

PS: Apropo de dialogurile pe tema prezenţei femeilor în politică, m-a amuzat declaraţia, de zilele trecute, a lui Bill Clinton despre şansele nevestei lui în faţa lui Obama: „Nu pot s-o fac mai tânără, mai înaltă şi bărbat”. Bine, în schimb, c-ai făcut-o de râs, porcovane, când te zbenguiai cu Monica Lewinsky prin Biroul Oval. Declaraţia lui spune, însă, multe despre prejudecăţile existente pretutindeni, într-un grad mai mare sau mai mic.

PS2: Câteva date din goana netului: Fiul unui kenyan musulman şi al unei albe din Nevada, Barack Hussein Obama s-a născut în 1961, în Hawaii, şi a copilărit, după divorţul părinţilor, în Indonezia, unde a studiat şi la o şcoală musulmană. A fost asistent social in ghetourile din Chicago şi student strălucit la Columbia şi Harvard. A recunoscut că a băut şi s-a drogat într-o vreme, a fost avocat şi profesor de drept constituţional la Universitatea din Chicago. Este senator de Illinois din 2005. Campania sa se bazează în mare măsură pe Internet, blogul său fiind foarte popular. E susţinut de vedete precum Oprah Winfrey şi de politicieni ca John Kerry, candidatul democrat învins de Bush în 2004, şi Colin Powell, primul secretar de stat de culoare. Ascensiunea fulminantă şi carisma sa îi fac pe mulţi să-l compare cu J.F. Kennedy.

Corina Creţu aruncă mănuşa!

Unul din cei mai serioşi oameni politici români, europarlamentarul socialist Corina Creţu, a lansat, pe blogul său, o temă de discuţie foarte interesantă: De ce ar fi femeile o decepţie în politica românească? Un punct de vedere bine argumentat despre locul actual al femeii în politica noastră şi o serie de întrebări incitante, menite să provoace o dezbatere necesară.

Cui îi e frică de alegeri?

PSD şi PNL discută posibilitatea amânării alegerilor locale până la toamnă, când acestea ar urma să se desfăşoare simultan cu cele parlamentare. Motivul principal: criza de candidaţi ai PSD în marile oraşe. Un exemplu elocvent - Bucureşti, în condiţiile în care PDL şi PNL vor arunca, se pare, doi grei în cursă: Vasile Blaga şi Ludovic Orban. Probabil că Vanghelie şi-a văzut lungul nasului la europarlamentare şi de aceea refuză să mai intre într-o competiţie în care n-ar avea nici o şansă. Ar mai fi şi alte argumente în favoarea amânării: eventualul eşec la locale să nu se repercuteze asupra parlamentarelor, finalizarea asfaltărilor din judeţe pentru a atrage voturi etc. Frica PSD şi PNL de a da ochi cu electoratul s-a văzut şi anul trecut, când au amânat europarlamentarele cu şase luni. Dacă în cazul liberalilor e de înţeles, ei având tot interesul să tragă cât mai mult de nesperata guvernare de unii singuri, cum naiba se face că un partid de opoziţie, şi nu unul oarecare, fuge de alegeri din lipsă de candidaţi? Mircea, fă-te că lucrezi în continuare!…

Cel mai frumos cuplu din toate timpurile

Un subiect de weekend. Care credeţi că e cel mai frumos cuplu din toate timpurile, din istorie, literatură sau mitologie?

Adam şi Eva, Ulise şi Penelopa, Tristan şi Isolda, Hamlet şi Ofelia, Iustinian şi Teodora, Napoleon şi Josephine, Eminescu şi Veronica Micle, Hitler şi Eva Braun, Bonnie şi Clyde, Vronski şi Karenina, J.F. Kennedy şi Marilyn Monroe, Lauren Bacall şi Humphrey Bogart, Grace Kelly şi Rainier de Monaco? Aveţi voi alte propuneri?

Eu, încă sub impactul excelentei ecranizări cu Warren Beatty şi Faye Dunaway, ţin cu Bonnie şi Clyde.

  

PS: Paris şi Elena? Cuza şi Elena Rosetti (sau Maria Obrenovici)? Carol al II-lea şi Elena Lupescu? Ceauşescu şi Elena lui? Băsescu şi Elena Udrea?:)