Cat Stevens – Lady d’Arbanville

Solidar cu Serbia! Zivela Srbija! Kosovo je srpsko!

Cel mai încercat şi mai demn popor al Europei protestează, acum, în stradă, împotriva amputării teritoriului său de către marile puteri. Spre cinstea sa, România, prin instituţiile sale reprezentative, respinge secesiunea teroriştilor kosovari, fiind solidară cu Serbia crucificată. Dincolo de glasul îndepărtat al fărâmei mele de sânge sârbesc, în faţa nedreptăţii istorice şi a inconştienţei unor cancelarii ticăloase, mă simt 100% sârb!

O întrebare pentru cei capabili, în aceste momente, să judece la rece: Ce consecinţe va avea autoproclamata independenţă a Kosovo pentru istoria viitoare a lumii?

 

Fidel Castro renunţă la preşedinţia Cubei

Fidel Castro, cel mai mare lider politic al vremii noastre, a anunţat că nu va aspira şi nu va accepta să fie ales preşedinte al Consiliului de Stat, de către Parlamentul cubanez, în 24 februarie, când va fi desemnat şeful statului. „Nu vă spun adio. Doresc să lupt ca un soldat al ideilor”, se arată în mesajul părintelui revoluţiei cubaneze. Hasta la victoria siempre, companero Fidel!

Năstase intră-n luptă

Adrian Năstase şi-a depus, astăzi, candidatura la preşedinţia Consiliului Naţional al PSD, for ce se va reuni vineri. Ce şanse daţi revenirii sale în arenă?

Kosovo – Efectul de domino

Ce se va întâmpla dacă şi albanezii majoritari în nord-vestul Macedoniei şi estul Muntenegrului vor dori, la rândul lor, secesiunea sau dacă sârbii din Bosnia-Herţegovina şi din nordul Muntenegrului vor cere alipirea lor la Serbia ori dacă croaţii din centrul Bosniei şi din vestul Herţegovinei vor solicita, şi ei, unirea cu Croaţia? La ce au folosit toate strădaniile comunităţii internaţionale, de mai bine de un deceniu şi jumătate încoace, dacă se va ajunge, în cele din urmă, la transpunerea în practică a planului de împărţire a Bosniei-Herţegovina, trasat de Franjo Tudjman şi Slobodan Milosevic, încă din 1991? Ce urmări va avea intensificarea revendicărilor extremiştilor maghiari din unele zone ale Serbiei, Slovaciei şi României? Cum va face faţă continentul nostru efectului de domino pe cale de a se declanşa? Iată o serie de întrebări la care cancelariile europene ar trebui să aibă răspunsul pregătit sau să-l afle cât mai repede. Altfel…

Kosovo – de azi, istoria se scrie altfel?

Astăzi, teroriştii albanezi proclamă independenţa Kosovo, leagănul culturii şi patriotismului sârbesc. Abandonul marilor puteri în faţa ofensivei musulmane în Europa îmi aminteşte de laşitatea cu care occidentalii au cedat, prin Acordul de la Munchen, din 1938, regiunea sudetă din Cehoslovacia lui Hitler, trădându-şi slăbiciunea în faţa agresiunii naziste. Ce a urmat se ştie. Prin ruperea unilaterală a acestui teritoriu din trupul Serbiei se încalcă principiul inviolabilităţii frontierelor consfinţit prin Carta ONU din 1945 şi Acordul Final de la Helsinki din 1975. Întregul sistem de drept internaţional existent până acum – din păcate, doar uneori şi funcţional – este aruncat în aer prin crearea acestui precedent de secesiune violentă, recunoscută de comunitatea internaţională. 

Ce părere aveţi despre proclamarea independenţei Kosovo, despre sprijinul – de neînţeles pentru mine – acordat de SUA şi despre poziţia României, care condamnă în vorbe secesiunea, dar o acceptă tacit, trimiţând forţe în cadrul misiunii internaţionale ce va asista autorităţile noului stat după independenţă? 

PS1: „Rusia se opune categoric independenţei unilaterale a provinciei Kosovo, spune Putin. Asta va încălca legislaţia internaţională şi va avea consecinţe imediate pentru Balcani şi restul lumii. Există îngrijorări potrivit cărora Kosovo stabileşte un precedent pentru eventuale mişcări de independenţă în regiunea Abhazia din Georgia, în regiunea Transnistria din Moldova şi în zona Transilvania din România.”PS2: “Kosovo ar putea fi un precedent care sa accelereze rezolvarea problemei Tinutului Secuiesc”, declară secretarul Biroului Permanent al Consiliului National Secuiesc, Andrassi Arpad. În acelaşi articol, sugestiv intitulat ” Provincia Kosovo, luată Serbiei şi dată mafioţilor”, puteţi citi poziţia generalul italian Fabio Mini, fost comandant al fortelor NATO în Kosovo, care califică recunoaşterea independenţei Kosovo drept “o greseala fatala”.PS3: „Este evident că, prin recunoaşterea provinciei Kosovo ca stat independent, se recunosc într-un fel soluţiile violente din această regiune. Din câte se ştie, noi, maghiarii din România, am militat pentru autonomie exclusiv prin mijloace democratice şi considerăm că un sprijin din partea autorităţilor europene şi a SUA ar legitima în Europa rezolvarea unor potenţiale conflicte fără conflicte, deci ar legitima soluţiile non-violente”, a subliniat Antal Arpad, deputat UDMR de Covasna, care participă la ceremoniile de la Priştina.  

Eternul şi fascinantul PSD

Ion Iliescu, astăzi: Nimeni nu este interesat de alegeri anticipate într-un an electoral în care prioritară este pregătirea alegerilor locale şi parlamentare.

Mircea Geoană, ieri: Singura soluţie prin care se poate depăşi “blocajul politic şi instituţional” o constituie declanşarea alegerilor anticipate, care ar putea aduce “o izbăvire” mai rapidă.

Miron Mitrea – coordonator al campaniei electorale. Adrian Năstase - însărcinat cu redactarea ofertei electorale şi a programului de guvernare, precum şi cu monitorizarea acţiunilor lui Traian Băsescu. Năstase nu renunţă la ideea de a candida la preşedinţia Consiliului Naţional, care se va reuni în 22 februarie. Lia Olguta Vasilescu, proaspăt transferată de la PRM – secretar executiv pe probleme de comunicare al PSD. Titus Corlăţean rămâne pe “câmpul de bătălie”, după cum s-a exprimat, renunţând la demisia din cauză că partidul nu l-a sancţionat pe Radu Mazăre, care-l numise “fătălău plângăcios”.

Ce vă spun vouă toate aceste elemente? Are dreptate Chinezu, când vorbeşte despre cadoul otrăvit pentru Năstase şi Mitrea, din partea lui Geoană, căruia i-ar conveni orice situaţie: şi dacă îşi rup picioarele cei doi, şi dacă vor face treabă bună? Sau Geoană e nevoit să cedeze teren sub presiunea vechii gărzi?

Eminescu, scuipat de horthyşti

În ţara în care Themis, zeiţa dreptăţii, e violată şi abandonată zi de zi, victimă a circului politicianist deşănţat, în ţara paraliziei dictate de goana oarbă pentru satisfacerea intereselor mărunte de gaşcă, în ţara a cărei agendă publică e făcută de pigmei troglodiţi ce se împăunează cu propria stupiditate patibulară, în această nefericită ţară nici măcar simbolurile perene nu-şi au liniştea şi respectul cuvenite. Iar când se produc ticăloşii revoltătoare, precum terfelirea inimaginabilă a Poetului Naţional, nimeni nu reacţionează. Chiar s-a tâmpit de tot acest popor hipnotizat de căutarea Elodiei şi de mahmureala veşnică a ex-piratului de la Cotroceni?

Într-un ziar orădean de limbă maghiară, un tânăr horthyst scria zilele trecute: “Nici un om cu mintea-ntreagă nu stă să-l citească în timpul său liber pe Eminescu, dar nici să-i publice opera. Până şi comparaţia este jignitoare pentru un om ca Wass Albert – îmi cer scuze pentru că-i pomenesc pe amândoi pe aceeaşi pagină! – pentru că nu se poate compara un elefant cu un purice bolnav mintal!”. Pe larg despre acest atac abject, în Jurnalul Naţional

Avem de-a face, aşadar, cu două constante: agresivitatea iredentist-şovină ungurească faţă în faţă cu pasivitatea unei societăţi româneşti, prizonieră a nimicului, ajunsă în stadiul unei dramatice incapacităţi de a reacţiona nici măcar atunci când valorile ce-o pot salva din derizoriul cotidian sunt călcate în picioare. Nu atât dezmăţul horthyst mi se pare revoltător, pentru că acesta e un rău permanentizat, ci mai degrabă pasivitatea obscurantistă până la idiotizare în care se scufundă poporul român, călărit de hahalere şi scuipat de duşmani. Până când?

Geoană: Disperarea când îmi vine…

Liberalii joacă în forţă, în continuare, cu Traian Băsescu. Îl propun pe Meleşcanu la Justiţie, punându-l pe Băsescu într-o situaţie cu o singură ieşire (teoretic): dacă Teo a fost bun de interimar, trebuie să fie bun şi de titular. Iar în locul lui Meleşcanu, la Apărare, îl vor pe Radu Stroe.

Or fi bune variantele? Or fi ne-bune? Dar cine se poate gândi la asta, câtă vreme Geoană s-a trezit să dea, pardon de expresie, cu mucii-n fasole încă de luni dimineaţa? Realizând el, prin ceaţa zorilor, că “avem de-a face cu un blocaj complet al societatii romanesti”, Mirciulică s-a năpustit asupra Guvernului, cerându-i demisia şi chiţăind războinic: “vreau anticipate!”. În prima fază, am crezut că-i o nouă tâmpănie din seria “dacă dormea, mai câştigat era”. Apoi am înţeles că Geonel nu e tocmai viţel (pe bune că n-am găsit altă rimă): dacă stai şi socoteşti câte procente a pierdut PSD în ultimii trei ani, sub iscusitu-i patronaj, şi având în vedere că unii vor amânarea parlamentarelor până anul viitor pe vremea asta, să sparie gândul, vorba cronicarului, la ce scor jalnic ar putea ajunge acest partid sfâşiat între îmbuibaţi şi nepricepuţi. Şi unde mai pupă, atunci, vise de mărire oropsitul ginere şi soţ din clanul aprigelor machidoane?

PS: Curtea Constituţională a decis că şeful statului „poate refuza, o singură dată, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru, iar primul-ministru este obligat să propună o altă persoană“. Unele ziare de marţi speculează că un eventual refuz băsescian vizându-l pe Stroe i-ar deschide Noricăi calea spre portofoliul Apărării. Hai că iar seamănă a film cu proşti…  

Blogul Mioarei

Si-a facut blog, in sfarsit. Si pentru că, printre multe alte calitati, ea e inteligenta, sensibila si… altfel, poftiti de-i cititi blogul: http://moiramitrea.wordpress.com/

Clarificare la republicani, cursă strânsă la democraţi

John McCain se detaşează în tabăra republicană, în urma rezultatelor alegerilor primare din aşa-numita “Super Marţi”, ziua cea mai importantă din procesul de desemnare a candidaţilor celor două partide la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie. Ieri, veteranul din Vietnam a câştigat în statele Connecticut, Delaware, Illinois, New Jersey, New York, Oklahoma, Arizona, Missouri, precum şi în California, statul care furnizează cei mai mulţi delegaţi pentru investitura republicană. Rivalii săi, chiar dacă au pierdut masiv teren, se pregătesc să iasă cu fruntea sus din cursă, după victoriile înregistrate în câteva state: mormonul Mitt Romney, fost guvernator de Massachusetts, a câştigat în Massachusetts, Utah, North Dakota, Minnesota, Montana şi Colorado, iar fostul predicator baptist Mike Huckabee, fost guvernator de Arkansas, în Alabama, Arkansas, West Virginia, Georgia şi Tennessee.

În schimb, cei doi concurenţi democraţi aleargă în continuare umăr la umăr. Hillary Clinton, 61 de ani, a repurtat o victorie importantă în California şi alte şapte state (Arkansas, Oklahoma, Tennessee, Masachusetts, New Jersey, New York, Arizona), fapt ce-i conferă un avantaj faţă de Barack Obama, 45 de ani, învingător în mai multe state, 13 la număr, dar din categoria celor ce asigură un număr mai mic de delegaţi (Georgia, Illinois, Delaware, Alabama, Connecticut, Kansas, North Dakota, Utah, Minnesota, Idaho, Colorado, Missouri, Alaska). Interesant mi se pare că Hillary a câştigat în California pe mâna hispanicilor şi a asiaticilor.

Oricare vor fi rezultatele finale, prezidenţialele americane din acest an vor marca o premieră: fie cel mai bătrân preşedinte ce-şi începe mandatul la Casa Albă (McCain, 71 de ani), fie prima femeie (Clinton) sau primul afro-american (Obama) la conducerea SUA.

PS: John Mc Cain: Vă privesc în ochi şi vă spun că, de ar fi să-l urmăresc până la porţile iadului, îl voi prinde pe Ossama Bin Laden şi-l voi aduce în faţa justiţiei, prieteni. Îl voi aduce în faţa justiţiei. O fi bună încrâncenarea bătrânului războinic?

Interviu cu europarlamentarul Corina Creţu

Corina Creţu: „Imaginea României la Bruxelles a avut mult de suferit” 

- Cum se vede România de la Bruxelles, la un an după aderare, şi care este impresia lăsată, la nivelul instituţiilor europene, de tensiunile politice de la noi?

- A existat o perioadă în care situaţia din România a fost foarte strict monitorizată, mai ales în perioada de pre-aderare. Acum suntem ţară membră a Uniunii Europene şi se aşteaptă ca România să profite de noul său statut. După o perioadă de acomodare, era de aşteptat ca România să se manifeste ca un adevărat partener european. Din păcate, tensiunile politice permanente creează un sentiment de instabilitate şi i-am obişnuit pe europeni cu reacţii imprevizibile, ceea ce ne afectează foarte tare. Există deja multe voci, la nivelul oficialilor europeni, care spun că poate ar fi trebuit o perioada mai mare de amânare în privinţa aderării României. La aceste tensiuni politice, se adaugă impresia proastă legată de persistenţa slabei capacităţi administrative a României, persistenţa problemelor din agricultură şi justiţie, slaba absorbţie a fondurilor comunitare. Din păcate, eu cred că, în ultimul an, imaginea României la Bruxelles a avut mult de suferit.

„Nu vedem decât faptul divers, nu munca tenace”

- Temele europene lipsesc aproape cu desăvârşire de pe agenda politicienilor români şi, în general, din zona de interes a societăţii. Avem, noi, românii, o dificultate în a ne racorda la problematica general-europeană? Ne poate afecta în vreun fel această indiferenţă?

- Temele europene nu fac rating şi, atâta timp cât acesta va fi unicul criteriu, cred că vor continua să lipsească din dezbaterea publică. Ar fi fost cu totul altceva dacă am fi avut un proiect naţional care să încerce să integreze noul nostru statut, de stat membru al comunităţii euro-atlantice. Am fi arătat tuturor că suntem responsabili şi conştienţi de dimensiunea europeană a identităţii noastre. Nu e de ajuns să ai paşaport european ca să fii cu adevărat european, ar trebui să ne preocupe mai mult temele acestea, problemele Europei. Ungaria a fost prima ţară care a ratificat Tratatul constituţional şi acest lucru a fost apreciat. Ar fi fost un semnal foarte bun dacă România ar fi fost prima ţară care ar fi dezbătut în Parlamentul naţional acest proiect al Constituţiei Europene, am mai fi scăpat puţin de această impresie generală, că ne transformăm în ţara-problemă a Uniunii Europene. 

Pe de altă parte, cu peste 3 milioane de români care trăiesc şi muncesc în Uniunea Europeană, nu ar trebui să ne fie greu să ne racordăm la problematica europeană şi la modul în care funcţionează un stat modern, normal din toate punctele de vedere. Aceşti concetăţeni ai noştri sunt cei mai buni agenţi ai modernizării şi europenizării. Iarăşi din păcate, noi nu vedem decât faptul divers, senzaţional, şi nu munca tenace, dorinţa lor de a se afirma. Avem nevoie de timp şi de exemple de succes pentru a schimba în bine lucrurile.

- Din păcate, campania electorală pentru alegerile europarlamentare nu a adus şi un plus de informare a cetăţenilor în legătură cu activitatea europarlamentarilor. În ce fel le pot fi de folos românilor reprezentanţii lor la Bruxelles şi Strasbourg?

- Eu cred că cei 35 de parlamentari români din Parlamentul Europei facem treabă bună, dar am putea face mult mai mult dacă nu am munci numai pe cont propriu, ci ne-am coordona între noi, fiind sprijiniţi în acelaşi timp şi din ţară. Dar, oricum am lua-o, e o mare victorie prezenţa noastră în această instituţie. Acum, nu se mai pot spune vrute şi nevrute în Parlamentul Europei, pentru că suntem acolo şi putem reacţiona. E important ca, atunci când există un subiect de interes pentru România, să putem construi o majoritate, prin negocieri cu colegii din ţări care au interese identice sau similare cu noi şi să votăm amendamente cu soluţii care să satisfacă nevoile ţărilor noastre. Pentru asta trebuie să ştim ce vrem, adică să avem un proiect european pentru România. Iar acest proiect să fie promovat în primul rând în rândul cetăţenilor români, care, în fond, sunt primii interesaţi de succesul lui, deci în susţinerea lui. 

- Aţi criticat, într-o scrisoare deschisă, adresată recent preşedintelui şi premierului, lipsa de colaborare dintre autorităţile de la Bucureşti, dar şi dintre acestea şi europarlamentarii români. Care pot fi consecinţele perpetuării acestei stări de fapt şi care credeţi că sunt remediile necesare în acest caz?

- Am arătat în acea scrisoare că e important să profităm din plin de prezenţa noastră în Parlamentul Europei, să facem front comun şi să acţionăm cu toţii în interesul României. Dincolo de culoarea noastră politică, fiecare din noi e, în primul rând, român. Din păcate, războiul dintre Palate a dus la apariţia a două centre de putere executivă, ceea ce face ca, la nivelul elaborării şi punerii în practică a politicilor publice cu dimensiune europeană, să existe un soi de paralizie. Cei care au misiunea să pună în practică aceste politici – daca ele există, deşi mă îndoiesc – nu mai ştiu de cine să asculte: de guvernul din Palatul Victoria sau de guvernul din umbră condus de Traian Băsescu? Fragmentarea puterii politice şi executive a dus la fragmentarea administraţiei centrale şi locale. Iar angajamentele noastre nu mai pot fi duse la bun sfârşit din cauza acestei disoluţii a autorităţii statului român.

Am propus, de asemenea, în scrisoare, înfiinţarea unui post de demnitate publică, un departament al guvernului, care să asigure legătura cu europarlamentarii şi expertiza necesară promovării intereselor româneşti în diverse domenii. Dar cel mai bun remediu ar fi o politică internă coerentă şi consecventă, care să caute consensul, nu confruntarea, confruntare pe care o exportăm şi la nivel european.

„PSD nu a depăşit crizele interne”

- Ce părere aveţi despre rezultatul obţinut de PSD la alegerile europarlamentare? Ar putea fi el îmbunătăţit la alegerile din acest an? Ce ar trebui făcut în acest sens?

- Dacă le raportăm la ceea ce spuneau sondajele de opinie înainte de alegeri, aş putea şi eu să fiu de acord că rezultatele sunt bune. În realitate, ele arată că PSD nu a reuşit să contabilizeze nemulţumirile cetăţenilor faţă de guvernare. În plus, PSD nu a depăşit nici acum crizele interne şi nu a lansat un proiect politic coerent, în acord cu identitatea sa social-democrată. Fără o schimbare radicală a modului de acţiune al PSD, acesta îşi va redobândi foarte greu statutul de cel mai important partid al ţării şi pe acela de alternativă firească la guvernarea de dreapta. Sper că viitorul Consiliu Naţional va lua deciziile care se impun pentru a pune partidul în situaţia de a aborda cu şanse de câştig alegerile locale şi parlamentare, care vor fi două încercări grele în acest an.

- Sunteţi membră a Grupului Socialist din Parlamentul European. Există diferenţe între modul de a face politică şi preocupările socialiştilor europeni, pe de o parte, şi activitatea PSD, pe de altă parte?

- Unitatea în diversitate este o valoare de stânga. Evident că există diferenţe între modul în care vedem problemele în cadrul grupului socialiştilor europeni. Dar discutăm, negociem, ascultăm argumentele celuilalt, încercăm să argumentăm poziţia noastră. Fiecare partid răspunde, în plan naţional, unei realităţi specifice, căreia îi răspunde cum crede că este mai bine. PSE nu reacţionează decât atunci când un partid membru încalcă valorile comune. Ceea ce este firesc şi normal: valorile sunt acel liant care face puterea grupului socialist. Eu cred că ne-am integrat bine în grupul socialiştilor europeni.

PSD a primit, de altfel, un ajutor substanţial în alegerile europene din toamna anului trecut şi va fi ajutat de socialiştii europeni şi în continuare. PSE a organizat programe speciale pentru euro – deputaţii din ţările nou aderate, la care am participat şi eu. Este un binevenit transfer de cunoştinţe. Regula solidarităţii chiar funcţionează la socialişti.

„M-a deranjat acea expresie cu amazoanele”

- Mai mult de jumătate din populaţia României e alcătuită din femei, care deţin, însă, în legislativul de la Bucureşti, doar o zecime din fotoliile parlamentare. Cât de propice este scena politică românească pentru afirmarea femeilor, comparativ cu celelalte ţări membre ale UE?

- Scena politică românească este extrem de ostilă femeilor. Suntem singura ţară din Uniunea Europeana fără nici un ministru femeie. Acum avem cazul Noricăi Nicolai, care e alt exemplu. Am răspuns, cu puţin timp în urmă, unui articol în care se exprima dezamăgirea faţă de performanţele femeilor angajate în politică. Este adevărat că ele nu au marcat decisiv politica românească post-decembristă. Dar nici nu se putea aşa ceva, pentru că, din nefericire, societatea noastră se luptă şi acum cu fantomele trecutului şi cu prejudecăţile, cu înclinaţiile misogine care au existat la noi dintotdeauna. Din păcate, aceasta este cultura dominantă în societatea noastră, care atribuie femeii un rol subaltern în toate aspectele vieţii publice şi private. Iar schimbarea mentalităţilor este extrem de lentă şi de dificilă, nu doar în acest caz, ci şi în multe altele de acest fel.

Pe de altă parte, participăm cu toţii, mai mult sau mai puţin conştient, la ceea ce unii numesc „războiul sexelor”, care se adaugă „războiului dintre generaţii” şi altor asemenea conflicte care implică diverse categorii sociale. Dar nu putem să nu vorbim şi de modul în care partidele recrutează, pregătesc şi promovează mai multe femei în politică. Este o temă serioasă, care nu poate fi aruncată în ridicol. Pe mine, una, m-a deranjat acea expresie cu amazoanele din politică şi nu cred că acest mod de abordare ne ajută în schimbarea reală a statutului femeii în societate şi în politică.

- Guvernul federal german este condus de o femeie cancelar, Franţa era cât pe ce să aibă o preşedintă, iar Hillary Clinton este foarte bine cotată în cursa pentru Casa Albă. Când credeţi că o româncă va putea candida cu şanse reale de reuşită la preşedinţia ţării?

- Nu cred că, în România, avem, deocamdată, condiţiile unei astfel de candidaturi. Este vorba de o schimbare de atitudine radicală, o adevărată revoluţie în mentalităţi. Regret, dar asta este situaţia. Deşi, după experienţa nefericită de acum, avem nevoie de calmul şi echilibrul unei femei. Nu ştiu dacă ar fi o guvernare foarte bună, dar ştiu sigur că, în orice caz, ar fi mai umană.

Interviu realizat de Horia Blidaru

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/corina-cretu-imaginea-romaniei-la-bruxelles-a-avut-mult-de-suferit–55076.html

Există şi altfel de politicieni

Mi-a trebuit ceva vreme până să se decanteze atât de variatele şi puternicele impresii bruxelleze, pentru a putea scrie oarecum mai detaşat despre zilele petrecute în capitala Europei. De unde m-am întors cu bucuria şi speranţa date de conştientizarea faptului că există şi oameni politici, nu doar politicienii de joasă speţă ce ni se vâră, acasă, în minţi, până ne cuprinde lehamitea şi scârba.

                                                        

Primul dintre acesti altfel de oameni politici e Corina Creţu, europarlamentar socialist, care mi-a confirmat, prin energia, inteligenţa şi modestia ei, că n-am greşit cu nimic când am numit-o, înainte de a schimba vreo vorbă, că e prima femeie cu aptitudini de lider politic din România. Cum se vede România de la Bruxelles, după un an de la aderarea la UE, absenţa subiectelor europene din peisajul românesc, relaţia dintre europarlamentarii români şi autorităţile de la Bucureşti, situaţia actuală a PSD şi şansele femeilor în politica românească – iată câteva din temele interviului pe care mi l-a acordat şi care va apărea în numărul de luni al ziarului „Crişana”. 

                                                          

Mi-a lăsat, de asemenea, o puternică impresie Miguel Angel Martinez, vicepreşedintele Parlamentului European, prin discursul său natural, deschis şi bine argumentat. Reprezentantul Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol ne-a mărturisit, ziariştilor români prezenţi la conferinţa de presă ad-hoc, că este un prieten al României, ţară în care s-a şi îndrăgostit în tinereţe, dar şi că, în această calitate, este extrem de îngrijorat de situaţia actuală din ţara noastră. „Ceea ce se întâmplă pe scena politică nu este la nivelul calităţii oamenilor din România şi suntem foarte îngrijoraţi din această cauză. Lupta dintre partide, dintre preşedinte şi guvern şi referendumul pentru suspendare sunt lucruri care creează o imagine pe care noi, ca prieteni ai României, nu o aşteptam. În loc să aveţi o imagine a ceea ce sunteţi, oameni maturi, care ştiu ceea ce vor, conducerea României oferă o imagine a unei ţări imature”, a diagnosticat Martinez, care a avut, în schimb, cuvinte de laudă la adresa europarlamentarilor români, a căror activitate contrabalansează imaginea proastă ce vine de la Bucureşti. Iar „când o ţară devine membră a UE, problemele sale devin problemele Uniunii”, mai ales dacă e vorba de o ţară de dimensiunile României, a ţinut să avertizeze Miguel Angel Martinez, care a atras atenţia asupra faptului că „numai un comportament responsabil poate să dea dreptul la a pretinde solidaritatea altor ţări”. Insistând asupra nevoii de stabilitate politică, europarlamentarul spaniol a declarat că „populaţia României trebuie să devină cu adevărat o populaţie europeană”, întrucât nu există o cale spre progres pentru o ţară ca România în absenţa progresului Uniunii. Cel care se defineşte europenist pentru că „singura mea raţiune de a fi în politică este progresul poporului spaniol”, a subliniat că „suntem condamnaţi să cântăm în cor dacă vrem să mergem înainte”. Liderul socialist a insistat şi asupra necesităţii ratificării Tratatului Constituţional pentru ca Uniunea Europeană să poată funcţiona şi să-şi joace rolul meritat pe scena internaţională. Lăudând „modelul de responsabilitate” impus de preşedinţia germană a UE, în condiţiile în care Germania e singura ţară membră suficient de puternică pentru a trăi singură, Martinez şi-a exprimat speranţa că Tratatul va fi ratificat până la finele anului de toate statele Uniunii, pentru a putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2009. Mi-a plăcut, de asemenea, comparaţia pe care a făcut-o între europenii diverselor ţări: dacă un german sau un englez întârzie, toată lumea spune că e un accident, iar dacă i se întâmplă unui român sau spaniol, toţi se grăbesc să găsească explicaţia: ei, fireşte, sunteţi latini. Morala: „să nu întârziaţi. Nu e fair, dar asta e situaţia”

                                                           

Foarte interesantă şi utilă s-a dovedit a fi prezentarea instituţiilor europene făcută de ecologistul german Frank Schwalba-Hoth. „UE este împotriva tradiţiei umane şi, în mod normal, n-ar trebui să funcţioneze”, a spus reprezentantul Verzilor în PE, dar suferinţa celui de-al doilea război mondial a determinat apariţia eşafodajului instituţional european. „Există trei posibilităţi: fie să continuăm să ne omorâm, fie să apară un nou Hitler sau Stalin care să încerce unificarea prin forţă a Europei sau, ceea ce facem acum, să încercăm acest exerciţiu de punere în comun a suveranităţilor”, a rezumat plastic Frank Schwalba-Hoth.

                                                          

Reuniunea în plen a Parlamentului European, pentru discutarea măsurilor privind schimbările climaterice, cu participarea preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a fost, la rândul ei, o lecţie de eficienţă, civilitate şi asumare responsabilă a rolului de om politic, prin întregul mod de desfăşurare, de la timpul alocat cu stricteţe vorbitorilor, la intervenţiile bine argumentate ale acestora. Una peste alta, am înţeles, din această vizită la invitaţia Corinei Creţu, căreia-i mulţumesc, că se poate face politică şi altfel decât ne-am obişnuit în România.