Fierbinte la Cannes, rece la Eurovision

Regizorul Marian Crişan a câştigat premiul Palme d’Or pentru scurtmetraj la Cannes.  Al treilea succes românesc pt scurtmetraj, dintr-o serie deschisă de Gopo în ‘57, vine la un an după ce Mungiu a câştigat premiul pentru lungmetraj. Muribundă în anii ‘90, cinematografia noastră renaşte graţie noului val. Crişan are 31 de ani şi s-a inspirat din povestea unei foste colege a lui, care trăieşte în Bihor, la Salonta, şi îşi duce periodic copiii la McDonald’s în Oradea. Încă o veste excelentă de la Cannes: Benicio del Toro a obţinut premiul pentru interpretare masculină, pentru rolul lui Che Guevara, în filmul “Che” al lui Steven Soderbergh.

În schimb, la Eurovision, Nico&Vlad Miriţă au obţinut locul 20 din 25. Cei care au văzut finala poate că ne povestesc şi de ce. Eu atât am de zis, după ascultarea melodiei: cântecul ăsta ar fi fost valabil şi la ”Steaua fără nume ‘82″ şi la “Mamaia ‘95″, înscriindu-se în seria platitudinilor produse de muzica uşoară românească, pe care le aud de când mă ştiu.

Şocant: Hillary invocă asasinarea lui Obama

Hillary Clinton şi-a dat arama pe faţă. Încercând să-şi argumenteze încăpăţânarea de a rămâne în cursă până la ultimele alegeri primare din iunie (chiar dacă nu mai pot schimba raportul dintre ea şi rivalul Obama), Hillary a făcut o declaraţie care a produs indignare: “Soţul meu nu a obţinut nominalizarea în 1992 până nu a câştigat alegerile primare din California, undeva pe la mijlocul lui iunie, corect? Toţi ne amintim că Bobby Kennedy a fost asasinat în iunie, în California”. Sinistră invocare a tragicului moment al asasinării lui Robert Kennedy la 5 iunie 1968, imediat după ce obţinuse nominalizarea democraţilor în cursa pentru Casa Albă.

Faptul e cu atât mai grav cu cât au existat zvonuri privind posibile tentative de asasinare a lui Obama, motiv pt care el e protejat de un an de serviciile secrete. Dacă Obama a spus, elegant, că înţelege neatenţia în termenii declaraţiilor, după o campanie atât de lungă, presa în schimb a reacţionat cu duritate:

“În politica prezidenţială americană există tabuuri, acesta fiind unul dintre cele mai mari. Temerea că un preşedinte sau un candidat la preşedinţie poate fi asasinat este oripilantă tocmai pentru că istoria recentă ne-a arătat că se poate întâmpla. Nu avem nevoie să ni se readucă aminte, şi cu atât mai puţină nevoie avem să li se reamintească asta oricăror dezaxaţi” – “The Washington Post”

“Am văzut radiografia unui suflet foarte întunecat. Unul consumat de ambiţie pură, pentru care aprecierea posibilităţii asasinării unui oponent este ceva ce trebuie cântărit din punct de vedere strategic. Altfel, de ce s-ar gândi la crimă?” - ”New York Daily News”

Bac 2008: La loc comanda-n eprubetă!

Tismăneanu, nu G. Călinescu! Dinescu, nu I. L. Caragiale! Divertis şi Arşinel, nu Ion Creangă! Jonathan Scheele, nu clasicii limbii şi literaturii române!

 

Păi, dă ce? Pentru că, băgaţi bine la cap, eprubetiştilor care ie voi, nişte fraieri eprubetişti: „tânărul de 18-19 ani, care susţine bacalaureatul în acest an şcolar, nu trăieşte într-o «eprubetă a criticii literare», ci în România anului 2008, membră a Uniunii Europene. De unde şi prezenţa unor texte nonliterare fundamentale pentru înţelegerea lumii în care trăim: Declaraţia drepturilor omului, Ghidul cetăţeanului român în UE, Uniunea Europeană în România. În şcoala românească actuală, limba şi literatura română se studiază din perspectivă comunicativ-funcţională, şi nu pentru cunoaşterea în profunzime a unui domeniu specializat, aşa cum ar dori autorii acuzelor”, zice comunicatu’ lu’ Minister de Educaţie.

 

Eprubetişti care ie voi, care cu Ioropa n-aveţi treabă şi care cu critica literară şi care îi tot daţi cu ăia, specializaţii ăia de Călinescu, Creangă şi Caragiale, care nu vă ie ruşine, băi, că noi suntem cu Ioropa, care să înţelegem lumea în care trăieşte, băi, fraierilor care ie, voi, fraieri, că ie comunicativ-funcţională limba română şi care literatură, băi, eprubetiştilor, că totul se începe cu noi şi cu toţi oamenii lu’ Prim-Ministru şi cu toţi ai lu’ Preşedinte de ţară care ioropeană ieste, voi, eprubetiştilor, care ie voi, nişte eprubetişti care nu vede lumea care ieste prin eprubete galben-portocalii cum trebuieşte!

 

Bonus de la Onor Ministerul lui Al-Domnitei-Tembel citire: „Prin subiectele pentru examenul de bacalaureat 2008 se cultivă dimensiunea europeană a României, şi nu spiritul îngust şi dogmatic al altor vremuri.” Care sunteţi, voi, înguşti, eprubetiştilor de dogmatici care ieste şi care nu ne înţelege, care Ioropa ie-n toate ce ieste şi-n cele din toate care se râde de voi, care noi ie şmecheri la guvernare şi vă facem pă voi, fraierii care ne voteşte, care sunteţi voi, nişte eprubetişti, că dupe blocuri vă facem noi pă voi, hai, succesuri care ieste!

Marlon Brando – Naşul

Marlon Brando (II)

Marlon Brando

Campanie ai vrut? Campanie ai, ex-piratule!

Ion Iliescu: „Un aventurier primitiv, necioplit, bădăran şi brutal, care prin tot ce a făcut până acum a demonstrat că nu are ce să caute în fruntea statului!” „E degradant pentru un stat să aibă un asemenea conducător şi este cazul ca, la viitoarele alegeri prezidenţiale, societatea, cetăţenii să reflecteze bine dacă un astfel de om mai poate rămâne în fruntea ţării!” PDL – „un partid fără identitate, fără fizionomie şi fără verticalitate, trecut peste noapte de la stânga la dreapta, un partid al oportunismului cras, în care nu poţi să ai nici o încredere!”

Viaţa noastră unde e?

Ce vesti ne vin dinspre scoala romaneasca? O programa care intoarce pe dos orice ierarhie valorica, derutand si mai tare o generatie firesc debusolata de contextul tampit in care e fortata sa se maturizeze precoce. Elevi care-si bat si isi injura profesorii. Asa-zise dascalite care pozeaza goale pe internet sau se combina cu elevii lor, luandu-le mintile pana ei se arunca in cap. Gestul disperat al copilei de 12 ani care s-a sinucis in Bucuresti zilele astea e un nou strigat in pustiu al unei generatii careia scoala romaneasca de azi nu-i in stare sa-i ofere exact ceea ce inseamna menirea fundamentala a procesului educational: formarea ca om. De formarea profesionala nu mai zic nimic, ca n-are rost sa vorbim vorbe.

Iata unde suntem dupa 18 ani si jumatate de libertate a unora de a fura si de a umili, iar a celorlalti, cei multi, de a indura pana ii lasa puterile. Ce-ati facut, animale bolnave care va perindati la conducerea acestei tari, cu institutia fundamentala a oricarei societati normale? Imbuibatilor, cand puneti capul pe perna, nimic nu misca osanza ce va ascunde nesimtirea pe care ati ridicat-o la rang de virtute suprema a unei societati hartuite permanent de grija zilei de maine si de circul vostru gaunos?

Aici se vede cel mai bine grija voastra pentru noi! Ati dat si dati Romaniei generatii care nu vor altceva decat sa plece vazand cu ochii si sa uite traumele lumii abjecte pe care o patronati! Pana cand, maimutoilor parveniti, fara minte si fara Dumnezeu, vor mai iesi de pe bancile scolii romanesti promotii cautandu-si un loc aiurea pe harta lumii, in timp ce urla in zadar: Viata noastra unde e? Viata noastra ce-ati facut cu ea?

Bac la Romana din Tismaneanu si Divertis

- Mie mi-a venit Eminescu. Nasol de tot. Presimteam c-o sa am ghinion cu vechituri d-astea… Tie?

- Dinescu. M-am scos, ca-i baiat de comitet:) Ada cica a fost si mai norocoasa, i-a venit un text a‘ lu’ unu’, Musina…

- Cine-i ala, frate?

- Fraiere, era in lista de subiecte, precis e mare scula…

- Aiurea, blegomanilor. Eu am avut ceva din Plesu, tare de tot… Si-am si stiut…

- Pe mine m-au terminat cu Raportu’ ala despre comunism a’ lu’ Tismaneanu, baga-mi-as picioarele in prostiile lu’ Basescu…

- Si mie-mi strica media la Bac cu porcaria aia de Dorin Enciu…

- Cine-i si asta, bai, de unde-i scot astia?

- Zicea ca e de la ziaru’ Gandu‘, fir-ar ele de ziare, mai bine le interzice pe toate…

- Hahaha, ce-ati muscat-o, mie mi-a picat aia cu marturiile orale, cu soparlele din comunism:)

- Ce soparle orale visezi, ma?

- Fraierica, e chestia aia cu Stela si Arsinel, de ne-am distrat noi cand am imbatat-o pe tocilara aia din a XI-a…

- Aaa, misto, cre‘ c-ai bagat la greu cu Divertis, ca si de ei zicea, nu?

- Pai cum sa nu bag, asa Bac sa tot ai:)

 

Nu-i exercitiu de imaginatie. E anticiparea dialogurilor elevilor de-a XII-a, dupa ce vor iesi de la proba orala la Bac, la Limba si literatura romana, din aceasta vara. Pentru ca pe lista de subiecte figureaza texte din Raportul Tismăneanu, Pactul Naţional pentru Educaţie, Ghidul cetăţeanului român în UE sau Raportul Centrului de Sociologie Urbană şi Regionala, precum si din clasicii in viata Musina, Dinescu, Plesu, Dorin Enciu – cotidianul “Gandul” (???!!!) –  sau “marturii orale” despre “soparlele” strecurate in comunism de Stela, Arsinel si Divertis in spectacolele lor. Traiasca si infloreasca mandra scoala romaneasca!

Dinescule, fă-te că lucrezi pentru UDMR!

La Târgu Mureş, se bat pentru Primărie actualul edil, Dorin Florea, şi candidatul UDMR, Laszlo Borbely, ministrul lucrărilor publice. Ca să nu încapă municipalitatea pe mâna unui ungur, PDL, PSD şi PRM au decis să-l susţină pe pedelistul Florea, care candidează pentru al treilea mandat. Ca să rupă din voturile coaliţiei româneşti, Borbely avea nevoie de sprijinul unui român cu oarecare notorietate. Şi l-a găsit.

Cine credeţi că a sărit în ajutorul lui Loţi? Nimeni altul decât Mircea Dinescu. Care şi-a lansat, ieri, ediţia în limba maghiară a cărţii “Corigent la cele sfinte” la sediul fundaţiei conduse de Borbely. Prilej cu care şi-a anunţat sprijinul pentru reprezentantul UDMR, pentru care va face campanie electorală. Fireşte, anunţul a fost făcut în binecunoscutul stil, cu trimiteri la cel mai recent editorial al său, intitulat “Dumnezeu e bozgor”, şi la vizita pe care Ion Iliescu i-a făcut-o zilele trecute la conacul de pe malul Dunării.

Dincolo de hazul dinescian, ţinta organizaţiei extremiste pe care o susţine moşierul literat a fost enunţată răspicat de preşedintele Marko Bela: “în cadrul campaniei electorale pentru locale, Uniunea va trebui să îşi exprime clar obiectivele: autonomia Ţinutului Secuiesc şi încă patru ani în guvern”. Dinescu a fost însoţit la Târgu Mureş de soţia sa, Maşa, al cărei tată, Albert Kovacs, provine dintr-o comună din Mureş. Mai multe despre trecutul şi afacerile “poetului portofel”, cum l-a numit CT Popescu, găsiţi aici.

Ce l-a împins pe Dinescu în braţele UDMR: nevasta de la spate, renumita-i ţăcăneală sau gustul banilor (“Rareori am văzut un îndrăgostit de bani mai tandru decât d. Dinescu”, scria CTP)?

PS: Iată şi o mostră de dispută electorală în molcomul stil ardelenesc:) http://www.newsin.ro/dorin-florea-laszlo-borbely.php?cid=view&nid=4af86c5d-e9cd-4d21-8d29-1f06cfb722ec&hid=video

Băsescu intervine brutal în campanie

O ieşire publică descalificantă pentru un şef de stat: atacuri la adresa tuturor contracandidaţilor PDL şi susţinere pe faţă pentru Vasile Blaga: “Sunt şi am fost dintotdeauna în spatele domnului Blaga. Mi-aş dori ca domnul Blaga să câştige Primăria Capitalei”, a declarat, azi, Traian Băsescu, la finalul întâlnirii de la un restaurant cu Blaga, Videanu şi Negoiţă.

Mai are vreun sens să vorbim despre democraţie, europenism şi normalitate într-o ţară al cărei preşedinte îşi permite să se amestece atât de brutal în campania electorală?

Blatul ca normalitate

Nici n-a apucat bine Băsescu să înfiereze blaturile politice, că ne-am şi pomenit cu scandalul banilor lui Becali din fotbal. Preşedintele şi-a făcut datoria la televizor, i-a urmat voievodul micilor ecrane. Apropo, e campanie electorală? Nu cumva alţii ar fi trebuit să ţină capul de afiş al acestei perioade?

Fireşte că nu e campanie electorală în toată regula: dezbateri anemice, mulţimi atrase în pieţe cu circ, de la spectacole cu pipiţe despuiate, elefantul plimbat de un candidat prin Constanţa şi tinerii puşi să se dezbrace pentru afişele electorale de la Bucureşti, până la propunerea indecentă de pe afişul unei băcăuance – “Încearcă şi cu o femeie”. A trecut jumătate de campanie şi mult aşteptatele proiecte adresate comunităţilor locale întârzie să apară. Cine îşi face speranţe că programele vor lua locul show-ului băltit, pigmentat cu senzaţionalisme de paradă, e un naiv care nu ştie cu cine are de-a face.

S-a vorbit în neştire despre miza alegerilor locale, care vor aduce celor care le vor câştiga o putere fără precedent a gestionării banului public şi, implicit, una politică. Competiţia nu e, însă, nici pe departe la înălţimea mizei. Să fie de vină blatul sau epuizarea unei tagme politice lipsite de substanţă şi de principii?
Dar ce autoritate morală are Băsescu să arate cu degetul? Rocada cu “bolnavul” Stolojan în alegerile din 2004, acuzele de fraudă electorală după primul tur al prezidenţialelor, repede uitate după ce de-al doilea, înţelegerea cu “soluţia imorală” Voiculescu pentru ca PSD să nu poată forma guvernul, numirea pesedistului George Maior în fruntea SRI, bunele relaţii cu echipa lui Geoană, răpirea cu cântec a ziariştilor în Irak, şpriţurile publice cu Becali, care s-a oferit apoi să susţină campania pentru referendum a suspendatului cu un milion de euro, şi, mai recent, suspiciunile unor lideri liberali că numirile miniştrilor Agriculturii, Justiţiei şi Externelor sunt rezultatul unei înţelegeri secrete între Tăriceanu şi Băsescu – iată o scurtă recapitulare a cazurilor ce nu-l recomandă pe locatarul de la Cotroceni să arate cu degetul. Noua sa ieşire împotriva a tot ceea ce mişcă în peisajul politic se înscrie perfect, însă, în aria demonizării întregii clase politice, pe care Traian Băsescu o interpretează în neştire pentru a-şi asigura cel de-al doilea mandat.

Dar, dacă tot suntem în campanie pentru locale, ce blat mai mare poate fi decât desemnarea preşedinţilor de consilii judeţene din primul tur? Cât de reprezentantiv pentru Bihor va fi un Kiss, de pildă, ales de 25% din alegători, cei de etnia sa, în vreme ce electoratul românesc îşi va împărţi voturile? Nu este acesta un blat cu democraţia şi cu cetăţenii, ascuns după lozincăria primenirii clasei politice? Ce fel de înnoire aduce uninominalul la locale, ne-am lămurit văzând personajele între care avem de ales.

Atâta efect concret are toată gălăgia purificatorilor naţionali, specie ilustrată de minune de Traian Băsescu, pe cât va avea isteria declanşată de valiza cu bani trimisă de Gigi Becali pentru a recompensa “U” Cluj dacă reuşea să oprească pe CFR din drumul spre titlul de campioană. Câteva zile, românii s-au întrebat: există promisiunea publică a lui Becali, discuţiile interceptate şi, în final, banii de la masa reprezentantului Stelei şi al lui “U” – aşadar, i se înfundă de data asta lui Jiji, nu-i aşa? Uite că nu-i aşa şi omnipotentul din Pipera defilează gălăgios şi nestingherit în continuare. Cu cenuşa de rigoare turnată în cap la picioarele preşedintelui, pe care a înţeles că nu se face să-l mai atace.

Scandalul de la Cluj va avea tot atâtea urmări cât cel al caltaboşilor lui Remeş. Blatul cu justiţia merge mână în mână cu blatul cu democraţia. Pentru că, la noi, vorba personajului interpretat de Dinică în “Filantropica”, “viaţa e complexă şi are multe aspecte”. Mereu nefavorabile celor mulţi şi perdanţi, mereu în avantajul celor puţini şi înzestraţi cu virtutea supremă a vremii: tupeul. Mai ales cu tupeul de a blătui şi de a striga apoi: hoţii!

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/blatul-ca-normalitate-59158.html

Eroii zilei: Andone, Obama si Medvedev

La 22 de ani de la victoria de la Sevilla, Steaua a pierdut campionatul. Dupa 38 de ani, titlul trece Carpatii in Ardeal. Dupa 17 ani, paraseste Bucurestii. Si, pentru prima data in istorie, ajunge la Cluj. Ma bucur pentru asta si pentru reusita lui Andone, un profesionist serios, care merita o asemenea incununare a muncii lui. Pentru ca umilinta Stelei sa fie completa, 5 apropiati ai lui Becali au fost retinuti dupa meciul de la Cluj de DNA, pentru ca aveau asupra lor 1 milion de euro, bani destinati celor de la “U” in cazul in care opreau pe CFR.

Barack Obama se apropie de nominalizarea democrata, dupa ce, ieri, a castigat detasat in Carolina de Nord, cu 57% din voturi fata de 43% pentru Hillary Clinton, care a castigat in schimb alegerile din Indiana la diferenta mica, 51% fata de 49%. Pana la 3 iunie, mai sunt programate alegeri in 6 state mici si medii, care furnizeaza un numar mic de delegati, astfel ca avansul luat de Obama se arata decisiv.

S-a schimbat Tarul la Kremlin. Ramane de vazut ce va fi cand Medvedev va prinde gustul puterii si va dori sa iasa din umbra lui Putin. Pentru ca, pe baza lectiilor istoriei (inclusiv a celor servite de Kremlin), eu asa cred ca se va intampla…

PS: Invatati Imnul Campioanei:)

 

România fără Paler

Era oglinda cea mai cinstită pe care o aveam. În anii din urmă, fiecare apariţie a sa echivala cu o reflectare nemiloasă a noastră în ochii săi lucizi şi sceptici, iscoditori şi înţelepţi deopotrivă. Pentru că privirea inconfundabilă a lui Octavian Paler îşi trăgea luminile şi umbrele din patimile şi urâciunile noastre.

Ca în fiecare luni, şi-a scris editorialul, l-a trimis la ziar şi l-a corectat. Abia apoi, cu treaba terminată, a murit. Se gândea de multă vreme la moarte şi, oricât de încrâncenat ori ursuz trecea, repeta adesea că iubeşte viaţa. Era conştient că „Moartea nu e un sfârşit. E sfârşitul” şi se explica: „Nu pot depăşi convingerea că unica „împărăţie” e aici, oricât ar fi ea de mizerabilă”. Într-un dialog, nu de mult, se arăta convins că dispariţia sa nu va produce suferinţă decât câtorva: „Voi fi uitat uşor, după un Dumnezeu să-l ierte!”. Apoi, la fel de caustic cu sine însuşi, cum a fost cu lumea întreagă, se întreba: „Dar, la urma urmei, nu e stupid să avem vanităţi inclusiv legate de moarte?”. Dincolo de această seninătate finală, se afla, însă, spaima în faţa trecerii timpului, împotriva căreia nu a avut drept arme decât cărţile şi maşina de scris.

Fiul de ţărani din Făgăraş îşi amintea, ajuns la bătrâneţe, că, la 11 ani, trecuse, într-o singură zi, din secolul al XVII-lea, după rânduielile căruia trăia satul său natal, Lisa, direct în secolul XX: „Am plecat, dimineaţa, dintr-o “lume mitologică” şi am ajuns, seara, într-una stăpânită, exclusiv, de „istorie”. O istorie pe care a trăit-o cu spatele la zid, privind-o critic în ochi. O istorie care, după o viaţă de om, i-a demonstrat că „Infernul nu e deloc o chestiune metafizică, aşa cum susţine Biblia”. O spunea în cunoştinţă de cauză, deoarece Octavian Paler, înainte de orice, a fost un om viu, care a avut puterea să spere în repetate rânduri şi să îndure tot atâtea decepţii. Şi-a disecat fiecare iluzie şi fiecare dezamăgire până la os, nesfiindu-se să se împărtăşească pe sine însuşi celorlalţi, dezgolit de măştile inerente omului şi vieţii. În aceeaşi măsură, introspecţia de o luciditate amară a fost însoţită de o radiografie fără menajamente a lumii în care trăia. Iar vehemenţa tonului îşi avea originile în spulberarea, rând pe rând, a tuturor speranţelor pe care şi le-a făcut în legătură cu societatea românească.

Din acest punct de vedere, aşa cum o arătau comentariile sale scrise şi cele televizate, cu siguranţă a plecat neîmpăcat, văzând ce s-a ales din democraţia, libertatea şi capitalismul visate cândva, după ce se distanţase de regimul comunist. În urma lui, rămâne o societate isterizată de exhibarea fără ruşine a frustrărilor, o societate cu traume încă vii, gata oricând să se scindeze în baricade opuse, o societate bolnavă, care îşi mai închipuie că remediul stă fie în miracole, fie în uitare. În această lume, se impusese ca un reper cu care puteai sau nu să fii de acord, dar de care trebuia să ţii seama.

Înaintea patimilor toxice ale vremii, Octavian Paler a aşezat raţiunea seacă a bunului-simţ. Corului lătrăilor de profesie i-a opus vorba lui cumpănită de intelectual autentic, trecut prin înţelepciunea umanităţii, dar care nu şi-a lepădat o clipă fibra ţărănească. Iar tăcerii laşe a intelectualităţii intimidate de mizeria epocii i-a oferit drept pildă vocea hotărâtă a celui ce refuză să se lase călcat în picioare. A denunţat până în ultima clipă tarele propriului popor şi ale tuturor conducătorilor săi, asumându-şi exemplar condiţia de intelectual în arenă.

„Eu am visat să rămân om şi m-am luptat cât am putut”, scria în „Viaţa pe un peron”. E, poate, singurul vis pe care şi l-a împlinit. Cu siguranţă, însă, cel mai important din câte a avut. De aceea, plecarea lui lasă un gol dureros în vremea aceasta de ofensivă a prostiei şi a mârlăniei fără limite. Ne va lipsi cuvântul său ca un bisturiu nemilos cu cangrenele întinse peste noi.

Singura consolare e că există conştiinţe care depăşesc graniţele vieţii şi ale morţii, prin creaţia lor şi prin amintirea dătătoare de speranţă că, încă, în lumea aceasta, mai poţi să fii om. Octavian Paler este o astfel de conştiinţă. Dumnezeu să-i dea liniştea pe care n-a găsit-o în timpul vieţii şi nouă puterea de a-i duce mai departe neliniştile!

Horia Blidaru

PS: Azi se împlineşte un an fără Octavian Paler. Acest articol a apărut în 9 mai 2007, în ziarul orădean “Crişana”.

Atacul lui Basescu – tiroida sau sondajul?

Dupa iesirea de azi a ex-piratului impotriva lui Iliescu, Nastase, Curtea Constitutionala, Constitutia tarii, candidatii din campanie, rau, ram, arici etc., rezulta una din doua:

1. Ori cel de-al doilea armean ce i-a marcat existenta lui Basescu a fost mai incompetent decat primul si-a dat iar in clocot tiroida prezidentiala, caz in care se impune de urgenta consultarea unui al treilea neaparat armean, ca sa nu miroasa a discriminare si a inconsecventa, fiindca nu e cazul.

2. Ori administratia prezidentiala a devenit centru de campanie electorala, cu Sebastian Lazaroiu pe post de aducator de vesti rele si Traian Basescu si-a suflecat manecile pentru ca se ingroasa gluma. Iata – via Iosif Buble - o mostra de motiv de panica pedelista: Sorin Oprescu – 31%, Vasile Blaga – 24%, Ludovic Orban – 21%, Cristian Diaconescu – 11%, conform unui sondaj comandat de liberali.

Parerea mea e ca sondajele de campanie, oglinda putintei pedeliste, i-au nenorocit armeanului competent munca…