Blatul ca normalitate
Nici n-a apucat bine Băsescu să înfiereze blaturile politice, că ne-am şi pomenit cu scandalul banilor lui Becali din fotbal. Preşedintele şi-a făcut datoria la televizor, i-a urmat voievodul micilor ecrane. Apropo, e campanie electorală? Nu cumva alţii ar fi trebuit să ţină capul de afiş al acestei perioade?
Fireşte că nu e campanie electorală în toată regula: dezbateri anemice, mulţimi atrase în pieţe cu circ, de la spectacole cu pipiţe despuiate, elefantul plimbat de un candidat prin Constanţa şi tinerii puşi să se dezbrace pentru afişele electorale de la Bucureşti, până la propunerea indecentă de pe afişul unei băcăuance – “Încearcă şi cu o femeie”. A trecut jumătate de campanie şi mult aşteptatele proiecte adresate comunităţilor locale întârzie să apară. Cine îşi face speranţe că programele vor lua locul show-ului băltit, pigmentat cu senzaţionalisme de paradă, e un naiv care nu ştie cu cine are de-a face.
S-a vorbit în neştire despre miza alegerilor locale, care vor aduce celor care le vor câştiga o putere fără precedent a gestionării banului public şi, implicit, una politică. Competiţia nu e, însă, nici pe departe la înălţimea mizei. Să fie de vină blatul sau epuizarea unei tagme politice lipsite de substanţă şi de principii?
Dar ce autoritate morală are Băsescu să arate cu degetul? Rocada cu “bolnavul” Stolojan în alegerile din 2004, acuzele de fraudă electorală după primul tur al prezidenţialelor, repede uitate după ce de-al doilea, înţelegerea cu “soluţia imorală” Voiculescu pentru ca PSD să nu poată forma guvernul, numirea pesedistului George Maior în fruntea SRI, bunele relaţii cu echipa lui Geoană, răpirea cu cântec a ziariştilor în Irak, şpriţurile publice cu Becali, care s-a oferit apoi să susţină campania pentru referendum a suspendatului cu un milion de euro, şi, mai recent, suspiciunile unor lideri liberali că numirile miniştrilor Agriculturii, Justiţiei şi Externelor sunt rezultatul unei înţelegeri secrete între Tăriceanu şi Băsescu – iată o scurtă recapitulare a cazurilor ce nu-l recomandă pe locatarul de la Cotroceni să arate cu degetul. Noua sa ieşire împotriva a tot ceea ce mişcă în peisajul politic se înscrie perfect, însă, în aria demonizării întregii clase politice, pe care Traian Băsescu o interpretează în neştire pentru a-şi asigura cel de-al doilea mandat.
Dar, dacă tot suntem în campanie pentru locale, ce blat mai mare poate fi decât desemnarea preşedinţilor de consilii judeţene din primul tur? Cât de reprezentantiv pentru Bihor va fi un Kiss, de pildă, ales de 25% din alegători, cei de etnia sa, în vreme ce electoratul românesc îşi va împărţi voturile? Nu este acesta un blat cu democraţia şi cu cetăţenii, ascuns după lozincăria primenirii clasei politice? Ce fel de înnoire aduce uninominalul la locale, ne-am lămurit văzând personajele între care avem de ales.
Atâta efect concret are toată gălăgia purificatorilor naţionali, specie ilustrată de minune de Traian Băsescu, pe cât va avea isteria declanşată de valiza cu bani trimisă de Gigi Becali pentru a recompensa “U” Cluj dacă reuşea să oprească pe CFR din drumul spre titlul de campioană. Câteva zile, românii s-au întrebat: există promisiunea publică a lui Becali, discuţiile interceptate şi, în final, banii de la masa reprezentantului Stelei şi al lui “U” – aşadar, i se înfundă de data asta lui Jiji, nu-i aşa? Uite că nu-i aşa şi omnipotentul din Pipera defilează gălăgios şi nestingherit în continuare. Cu cenuşa de rigoare turnată în cap la picioarele preşedintelui, pe care a înţeles că nu se face să-l mai atace.
Scandalul de la Cluj va avea tot atâtea urmări cât cel al caltaboşilor lui Remeş. Blatul cu justiţia merge mână în mână cu blatul cu democraţia. Pentru că, la noi, vorba personajului interpretat de Dinică în “Filantropica”, “viaţa e complexă şi are multe aspecte”. Mereu nefavorabile celor mulţi şi perdanţi, mereu în avantajul celor puţini şi înzestraţi cu virtutea supremă a vremii: tupeul. Mai ales cu tupeul de a blătui şi de a striga apoi: hoţii!
http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/blatul-ca-normalitate-59158.html
Basescu arata cu degetul pt ca e presedinte si isi permite… indiferent de morala, de autoritati si de ce o mai fi la mijloc.
Cat despre blat… ce sa faci cand majoritatea din justitie isi anesteziaza simtul moralitatii? se imita unii pe altii… unde mai pui ca si in alte domenii e la fel… dar vezi, se joaca de-a hotii si vardistii si uita ca istoria ii pune sa plateasca, mai devreme sau mai tarziu
Jamilla,eu astept de 18 ani sa plateasca si inca nimic…nu-s semne ca vor da socteala in graba..
Horia,n-am scris nimic despre cfr Cluj pt ca tin cu U,dar e rusinos ce au facut asazisii suporteri inainte de meci.Si ne mai laudam cu civilizatia din Ardeal..Mizerii
Am încercat şi cu o femeie, dar n-a mers… Sunt fidel Patriciei!
E un blat pe toate fronturile. Dar blatul principal este acolo cu alegerea preşedintelui CJ din primul tur. Ceea ce asigură din start preşedinţia UDMR în şase judeţe, cel puţin. Apropo de Kissul vostru, la noi sunt pe aproape s-o piardă, după ce au avut-o dintodeauna. Ăsta nu-i blat, e o alianţă contra firii, dar în interesul românilor
Băsescu are autoritatea omului care iese din crâşmă. Păi nu are voie el, Zeus, să îşi dea cu presupusul despre ce vrea? El face ce vrea, clar?!
@Jamilla si Satmareanca:
A dovedit si in seara asta ca face ce vrea muschiul lui. La o adica, daca Gigi Becali isi face de cap, de ce n-ar face-o tocmai el, intaiul barbat al tarii?
@Vania:
Da’ Patricia ce e?:)
@clujanu:
Au fost, intr-adevar, deprimante imaginile cu revarsarea de animalitate de pe strazile Clujului.
Patricia nu e o femeie, e o instituţie sau un templu. Nu-i asa, Vania?:)