Ultimul de pe chei

Cand taci, n-are nimeni ce sa-ti bage de vina. Ca de ce taci? O fi avand si omul ale lui, d-aia tace. Si-atunci lumea te lasa in pace. Numai cate un avid dupa politica, precum Unguru, te mai zgandare din cand in cand. Da´ m-am invatat sa nu raspund la provocari, asa ca mai tac cate-un pic, pana-mi trece. Precis imi trece, ca nu-mi sta-n fire sa tac prea mult.

Intr-o vreme, cand imi dadeam constant cu parerea despre ma mir si eu acum ce, mi se reprosa ca prea m-am specializat in necrologuri. Intre timp, s-a facut moda in toata regula pomenirea raposatilor: o actrita, un cantaret, un ganditor, o doamna critic de teatru, un scriitor si critic literar, martira Neda si alti vreo 20 de morti in Iran, vreo 400 pasageri Airbus prapaditi in oceanele Atlantic si Indian in decurs de o luna… Fie-le tarana sau apa usoara tuturor!

Nu stiu de ce nu m-au scos din tacere nici mult-exploatata mediatic sinucidere a lui Michael Jackson (cand bei un cocktail de 7 calmante si antidepresive se cheama ca te sinucizi), nici caderile de avioane, oricat de tare m-ar chinui acrofobia. M-am trezit, insa, privind cu un zambet blajin vestea mortii lui Karl Malden. Da, moartea lui Karl Malden mi-a adus aminte ca viata e al naibii de frumoasa, oricat ar fi de chinuita in zbaterea de zi cu zi.

O explicatie pentru gandul asta e, fireste, faptul ca Malden a trait 97 de ani. Il credeam de mult plecat la taclale cu Marlon Brando si Steve McQueen. Dar plecat-plecat, cu certificat in regula si domiciliu stabil in Hollywood-ul din ceruri, nu doar ratacit pe-o poteca proprie, cum tot mai mult apucase, de ani buni incoace, Michael Jackson.

Dar hai sa va povestesc despre Karl Malden. La nastere, in 1912 (phiii!!), il chema Mladen Sekulovic – mama ceha, tata sarb. In 1951, a primit Oscarul pentru cel mai bun actor in rol secundar, cel din “Un tramvai numit dorinta”, cu Marlon Brando si Vivien Leigh. Elia Kazan l-a distribuit si in urmatorul sau film, tot cu Brando in rolul principal, “Pe chei” (1954), (pentru care Malden a fost nominalizat iar la Oscar), apoi in “BabyDoll”, 1956. Alaturi de Marlon Brando a jucat si in westernul “One-Eyed Jack” (1961). Alte trei roluri mari: in “Prizonierul din Alcatraz” (1962), alaturi de Burt Lancaster, in “Cincinnati Kid” (1965), cu Steve McQueen, si in  ”Patton” (1970). La noi, cred ca e mai degraba cunoscut pentru rolul sau din popularul serial politist “Strazile din San Francisco”, realizat in anii ´70 si difuzat in Romania la inceputul anilor ´90 (ce decalaj!), serial in care a jucat impreuna cu Michael Douglas, care l-a recunoscut drept mentorul sau. In fine, intre ´89 si ´92, Karl Malden a fost presedintele Academiei Americane de Film.

Cam asta fu pomelnicul unuia din ultimii “Mari” ai ecranului, fie-i tarana usoara! Poftiti de priviti din vremea cand cinematograful era o arta, nu un joc de artificii: