Ca un fum de tigara, sufletul

versuri – Adrian Paunescu

Doamne, ține-i flacăra veșnic vie!

“Blestemat să iubească mereu o ţară în care nebunii clocotesc de ură, Adrian Păunescu şi-a hrănit zorile numai cu amurguri. Şi azi pleacă. El n-a murit, el este un râu care a coborât în propriile izvoare înmiresmate. Ca să se schimbe acolo în coloană dorică alături de Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Gheorghe Tomozei, Mircea Micu şi alţii, spre a ne sprijini în eternitate acest pământ românesc gata să se scufunde. Păunescu s-a născut ca să vegheze în eternitate la dăinuirea neamului său. Sunt convins că e mult mai viu decât mulţi dintre noi.” - Fănuş Neagu

Adrian Păunescu – Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-ați auzit și mi-ați răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Și-am fost ridicol stăruind
Și-am încercat să vă mai spun
Și voi m-ați învinovățit
Și m-ați considerat nebun.

Și eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem niște pasageri,
Și voi ați construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Și-acum de ce vă bucurați
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-ați condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuțit?

O locuință v-am cerut,
S-o dăm artiștilor pribegi,
Și jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Și v-ați putea și voi mândri
Că dați o casă celor morți,
Deși ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns și ipocrit,
Artiștii au ajuns pământ,
E gata casa vieții lor,
Dar locatarii nu mai sunt.